Infofinanciar > Info > România rămâne ancorată în neputință! Cererea 2 de plată din PNRR este blocată și tranșa 3 a fost amânată
Info

România rămâne ancorată în neputință! Cererea 2 de plată din PNRR este blocată și tranșa 3 a fost amânată

psnews.ro
Sursa foto: psnews.ro

Țara noastră este neputincioasă în ceea ce privește modificările la PNRR, în contextul în care termenul pentru modificări a fost deja depășit cu 10 zile. Termenul limită în care oficialii mai puteau face schimbări era 30 aprilie. 

Cererea numărul 2 de plată a Planului Național de Redresare și Reziliență este blocat și în momentul actual în negocieri, iar cererea numărul 3 a fost amânată pentru luna iunie. 

Potrivit eurodeputatului PSD Victor Negrescu, România avea un termen în care ar fi putut realiza până la data de 30 aprilie, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a prevăzut o serie de modificări și se află într-un lung proces de negociere cu Comisia Europeană. 

Comisia Europeană evaluează ultimele cereri ale României pentru tranșa 2 

PNRR „urmează să ne aloce o parte din sumele aferente acesteia, urmând ca cele două puncte ce ţin de Ministerul Energiei să fie clarificate în perioada următoare în speranţa că vom obţine şi acele finanţări”, a afirmat Negrescu în carul unui briefing pentru jurnalişti români. 

Cererea numărul 2 de plată din PNRR trebuia inițial să fie formulată până șa finalul anului trecut, dar a fost declarată pentru luna aprilie și în continuare în luna mai, România se află în negocieri. 

Cererea numărul 3 de plată era prevăzută pentru primăvara acestui an, dar aceasta a fost declarata anterior pentru luna iunie. „Rămâne de văzut, într-adevăr, dacă vom respecta respectivul calendar, care acum devine apăsător, date fiind întârzierile cu cererea de plată doi”, a afirmat eurodeputatul PSD. 

„România avea termen până la 30 aprilie, de asemenea, să schimbe PNRR pentru a introduce componenta de energie, dar şi pentru a face modificări generate de inflaţie, de războiul din Ucraina şi de schimbarea fluxurilor comerciale la nivel global. MIPE a prevăzut o serie de modificări, enunţate deja de ministrul de resort, nu foarte multe, dar s-ar fi putut introduce mult mai multe componente. Deja, ministerul de resort se află în proces de negociere cu Comisia Europeană şi începând de acum România nu mai poate face nicio altă modificare la PNRR”, a afirmat Victor Negrescu. 

România trebuia să implementeze PNRR așa cum fusese convenit cu Uniunea Europeană 

„În speranţa că vom introduce inclusiv acele componente noi prevăzute de MIPE – 9,4% pentru pensii, zona de prime pentru legea salarizării, linia de metrou către Aeroportul Otopeni, introducerea componentei de energie şi tăierea a 2 miliarde de euro din plan pentru că s-au schimbat indicatorii economici”, a precizat Victor Negrescu. 

De asemenea, eurodeputatul care face parte din grupul S&D a declarat că la nivel european s-a realizat o nouă recomandare, care prevede ca sumele aferente Planului Național de Redresare și Reziliență să fie alocați strict pentru dezvoltarea capacității de producție din domeniul apărării, mai ales pentru muniție, dat fiind contextul războiului purtat la granița țării. 

„Aici va exista o recomandare către statele membre să îşi revizuiască planurile de redresare şi rezilienţă pentru a introduce aceste tipuri de capacităţi de finanţare. România s-a aflat printre statele membre care au evaluat această posibilitate. Rămâne de văzut care ar urma să fie alocările sau dacă România va fructifica această nouă posibilitate de finanţare, care trebuie să se încadreze în sumele deja alocate pentru ţara noastră. Adică nu vorbim de sume noi, ci vorbim de identificarea unor posibilităţi de finanţare în planul deja aprobat”, a explicat Negrescu. 

Eurodeputatul PSD a mai explicat că România ar putea tăia din cheltuieli pentru a satisface această nouă recomandare realizată la nivelul Uniunii Europene, însă acest lucru va rămâne să fie analizat și evaluat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conform Observator.

„Deja noi am tăiat 2 miliarde de euro, a fost foarte dificilă această discuţie şi ar fi foarte complicat să identificăm soluţii pentru a tăia sume suplimentare pentru a obţine fonduri pentru această componentă de producţie pe zona de apărare. Rămâne de văzut şi, evident, la momentul în care se va discuta acest subiect, cu siguranţă ministerele de resort vor fi implicate în procesul de negociere şi discuţie pe această problematică”, a mai spus Victor Negrescu.