Infofinanciar > Info > România se află în top 10 țări UE privind acordarea de ajutoare de stat. Pe termen lung, subvențiile europene prezintă riscuri serioase
Info

România se află în top 10 țări UE privind acordarea de ajutoare de stat. Pe termen lung, subvențiile europene prezintă riscuri serioase

România se află în top 10 țări UE privind acordarea de ajutoare de stat. Pe termen lung, subvențiile europene prezintă riscuri serioase
sursa foto: freepik

O analiză recentă cu privire la măsurile de ajutor de stat arată că România se află în top zece țări europene, cu un sprijin de 4,8 miliarde de euro aprobat de Comisia Europeană, însă la mare distanță față Germania, Franța sau Italia. Cele mai importante economii europene au acordat, în pandemie, sprijin financiar de trilioane de euro cetățenilor și afacerilor locale.

Ce a relaxat legislația în vigoare cu scopul de a permite statelor UE să atenueze efectele războiului, iar România a profitat de asemenea de măsură. Astfel, în materie de ajutoare de stat, țara noastră are în fața state precum Austria sau Grecia, dar se află în urma Poloniei sau Ungariei, arată datele consultate de Curs de Guvernare.

Lupta dintre UE și SUA privind atragerea de investiții

Informațiile statistice se referă la anul 2022, an în care politicile de combatere a inflației din SUA au declanșat un adevărat război al subvențiilor și, astfel, al susținerii de către state a competitivității economiilor, mai ales la nivel european.

Totuși, dimensiunea subvențiilor acordate de statele membre variilor sectoare și companii afectate de criza generată de războiul din Ucraina a devenit o miză mare la nivel european, iar acum UE trebuie să prevină potențiale dezinvestiri cu care s-ar putea confrunta, în situația în care companiile vor prefera să deschidă fabrici în SUA în detrimentul Europei. Americanii oferă subvenții substanțiale pentru investiții în tehnologii de viitor, în baza Legii de reducere a inflației (IRA).

În același timp, egalarea de către UE a subvențiilor de circa 370 de miliarde de dolari pe care SUA îi pompează în susținerea industriilor supertehnologizate ar putea duce la fragmentarea pieței unice europene, au avertizat specialiștii, transmite Curs de Guvernare într-o analiză recentă. Aceștia atrag atenția că statele membre au la dispoziție spații fiscale foarte diferite pentru astfel de stimulente financiare, departe de posibilitățile campionilor economici Germania și Franța, iar asta duce la decalaje de competitivitate de nesuportat pentru statele mai mici, cu atât mai mult când vine vorba de tehnologizarea economiilor.

Per total, Comisia Europeană a aprobat până acum măsuri de ajutor de stat în valoare de 672 de miliarde de euro, conform datelor transmise la solicitarea sursei citate, dar această sumă reprezintă doar valoarea schemelor anunțate de statele membre, nu cheltuieli efective. Astfel, implementarea schemelor duce la investiții și mai mar, dar există și situații în care nu toți banii alocați sunt și cheltuiți.

Cel mai mare ajutor, ca pondere, în Franța și Germania

Un grafic care arată ponderea ajutoarelor de stat acordate de statele membre, în contextul războiului, din totalul aprobat de Comisia Europeană îl au Franța și Germania.

Pondere ajutor de stat UE

sursa foto: Curs de Guvernare

”Mai precis, 53,01% din ajutorul de stat aprobat a fost notificat de Germania (9,24% din PIB-ul său din 2022). Franța a notificat măsuri care reprezintă aproximativ 24,08% (6,14% din PIB-ul său 2022) din întreaga valoare a ajutorului de stat, în timp ce ajutorul notificat de Italia reprezintă 7,65% din această sumă (2,69% din PIB-ul său 2022)”, se arată în reacția Comisiei Europene.

În ceea ce privește statele din regiunea noastră, Polonia a notificat subvenții de 11,4 miliarde de euro, echivalentul a 1,7% din totalul aprobat de Comisie, Ungaria de 6,5 miliarde de euro (circa 1% din total) și Cehia de 1,3 miliarde de euro (0,2% din total). Mai mult, opt state europene au raportat măsuri de sub 0,1% din totalul de la nivel european, iar 11 de 0,1-1% din total.

Atenuarea crizei provocată de COVID-19, susținută cu trilioane de euro

Comisia Europeană estimează că statele UE și-au făcut planuri să acorde ajutoare de stat pentru efectele provocate de COVID-19 în valoare de circa trei trilioane de euro, sume de 4.5 ori mai mari decât cele anunțate în contextul războiului.

Și în cazul acestor subvenții ”Covid” Germania a fost cap de listă, cu 52,8% din total, respectiv 1,6 trilioane de euro, urmată de Italia, pe locul doi cu măsuri de ajutor de stat în valoare de 515,5 miliarde de euro și Franța pe locul trei, cu 321,5 miliarde de euro. Spania s-a situat pe locul al patrulea cu 170,4 miliarde de euro.