Infofinanciar > Info > România se îndatorează din greu. Deficitul bugetar a ajuns la 4 miliarde de lei la începutul anului
Info

România se îndatorează din greu. Deficitul bugetar a ajuns la 4 miliarde de lei la începutul anului

România se îndatorează din greu. Deficitul bugetar a ajuns la 4 miliarde de lei la începutul anului
Sursă foto: ȘtiriDiaspora

Veniturile statului au crescut cu 8,5%, dar și cheltuielile au evoluat pe plus, cu 14,3%. Fără venituri suficiente, statul este obligat să contracteze împrumuturi, crescând astfel deficitul bugetar.

Deficitul bugetar al României a crescut 2,3 ori ajungând în luna ianuarie a acestui an la peste 4 miliarde de lei, față de perioada similară din 2022, când valoarea deficitului era de 1,68 miliarde de lei.

Creșterea deficitului bugetar la 0,25% din PIB în 2023 (față de 0,12% anul trecut) se datorează faptului că veniturile statului nu reușesc să acopere cheltuielile, ceea ce obligă guvernul să contracteze împrumuturi.

Potrivit Ministerului Finanțelor principalele cauze ale deficitului consemnat în prima lună a anului sunt reprezentate de rambursările de TVA mai mari cu aproape 60%, scăderea veniturilor din accize din tutun, creșterea  volumului de decontări de bunuri și servicii pentru medicamente, precum și de creșterea volumului de investiții.

Veniturile au ajuns la aproape 40 de miliarde lei

În ianuarie 2023, valoarea veniturilor bugetului general consolidat a fost de aproape 40 de miliarde lei, în creștere cu 8,5% față de perioada similară a anului trecut.

Creșterea a fost determinată în principal de majorarea veniturilor obținute din impozitul pe venit și venit și al contribuțiilor de asigurări. Pe de altă parte însă, încasările nete din TVA și venituri nefiscale au avut o evoluție mai temperată, în timp ce accizele au înregistrat o scădere.

Încasările din impozitul pe salarii și venit au reprezentat 4,49 miliarde lei, care au crescut substanțial (68,5%) față de valoarea încasată în ianuarie 2022. Creșterea a fost susținută de majorarea încasărilor din impozitul pe dividende (359,8%) și veniturile din impozitul aferent pensiilor și declarației unice (53,3%, respectiv 14,5%).

Creșterea veniturilor din impozitul pe salarii (9,2%) se datorează majorării câștigului salarial mediu brut (12,3%) și a efectivului de salariați (1,6%) din luna decembrie 2022; totodată. Evoluția pe plus a fost alimentată și de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții.

Rambursări de TVA cu aproape 60% mai mari

Și contribuțiile de asigurări au înregistrat o creștere cu 9,0%, ajungând la 12,43 miliarde lei. Încasările nete din TVA au avut o creștere mult mai temperată, de doar 1,9%, ajungând în ianuarie la 9,74 miliarde lei.

Un salt consistent a fost consemnat de rambursările de TVA, care au fost cu 59,8% mai mari decât anul trecut (+1 miliarde lei). Veniturile din accize au scăzut cu 23,9%, ajungând la 2,90 miliarde lei, în principal din cauza diminuării încasărilor din accizele pentru produsele din tutun. Pe de altă parte, încasările din accizele pentru produsele energetice au avut o evoluție pozitivă, de 5%. Veniturile nefiscale au crescut cu 7,3%, ajungând la 4,99 miliarde lei. Evoluția este susținută de creșterea veniturilor din dobânzi acumulate pentru emisiunile de titluri de stat. La acestea s-au adăugat sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care au totalizat 1,6 miliarde lei, în creștere cu 22,9%.

Cheltuielile la buget au crescut cu 14,3%

Conform datelor Ministerului de Finanțe, cheltuielile bugetului general consolidat au crescut cu 14,3%, ajungând la 43,61, menținându-se la o pondere de 2,7% din PIB.

Din acestea, cheltuielile cu personalul bugetar au reprezentat 9,78 miliarde lei, în creștere cu 5,7%. Un salt  mult mai puternic au înregistrat cheltuielile cu bunuri și servicii (+36,8% ) care au ajunse la 5,91 miliarde lei.

Și bugetele locale au crescut cu 26,2% față de anul precedent, iar bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a înregistrat un plus de 38,6% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate curative.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 3,09 miliarde lei, în creștere cu 1,39 miliarde lei ca urmare a creșterii ratelor de dobândă în contextul inflaționist și al incertitudinilor generate de conflictul din Ucraina. Cheltuielile cu asistența socială au crescut cu 6,6%, ajungând la 19,14 miliarde lei.

Cu 37,7% mai mari au fost cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile UE pentru agricultură), care au ajuns astfel la 1,72 miliarde lei.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost și ele pe plus, cu 34,3%, atingând valoarea de 1,94 miliarde lei, conform datelor profit.ro.