Pe fondul blocării de către Austria și Olanda a aderării României și Bulgariei în spațiul Schengen, europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu propune îndrăzneață către Comisia Europeană, anume ca cele două țări să creeze propriul spațiu de liberă circulație.
Această propunere vine cu scopul de a diminua problemele și întârzierile de la granițele dintre România și Bulgaria, care au un impact considerabil asupra ambelor țări. Marian-Jean Marinescu, membru al Partidului Popular European, susține că a trimis către Comisia Europeană propunerea sa ca cele două țări să își creeze propriul lor „Schengen”.
În cadrul propunerii sale, intitulată „un nou spațiu de liberă circulație între România și Bulgaria”, europarlamentarul amintește că România și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile de aderare și că opoziția Austriei este una nedreaptă care afectează în mod direct economiile celor două state.
„Mic Schengen” între România și Bulgaria
„Având în vedere consecințele economice și sociale negative pe care situarea în afara spațiului Schengen le-a generat României și Bulgariei, solicităm Comisiei Europene să răspundă la următoarea întrebare:
Care ar fi poziția Comisiei Europene cu privire la o posibilă instituire a unui spațiu de liberă circulație între România și Bulgaria, respectiv a unui nou spațiu de liberă circulație care să nu se numească Schengen, ci Calafat-Vidin sau Giurgiu-Ruse?”, se arată în document, citat de HotNews.
De asemenea, europarlamentarul a adresat întrebarea și către comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johannson, în cadrul dezbaterii de marți seară din plenul Parlamentului European pe tema deciziei Consiliului JAI, care a blocat aderarea României și Bulgariei.
„Ați afirmat că frontierele externe ale României și Bulgariei sunt securizate. Vă mulțumesc pentru angajamentul pe care l-ați luat aici că veți rezolva această problemă, că veți corecta această decizie greșită în cursul anului 2023. Aud de multă vreme aceste lucruri. Vă urez succes în discuțiile pe care le veți avea cu Olanda și Austria.
Până atunci, însă, consecințele economice negative vor continua. Ați spus că desființarea frontierelor interne ar întări frontierele externe pentru că s-ar transfera lucrătorii pe acele frontiere. Vă întreb: care este opinia dumneavoastră dacă România și Bulgaria ar crea un spațiu de liberă circulație, mai mic, nu Schengen, ci Calafat-Vidin sau Giurgiu-Ruse?”, a susținut europarlamentarul.
Comisarul Ylva Johansson s-a declarat de partea României și Bulgariei, afirmând că aderarea celor două țări cât mai rapidă va rămâne în continuare prioritatea Uniunii Europene, și că această situație de scindare la nivelul statelor membre este doar în beneficiul Rusiei.
„A fost un singur câștigător și acesta trăiește la Kremlin”, a afirmat comisarul european.
Bulgaria face apel la colaborare
Această inițiativă este susținută de transportatorii rutieri din Bulgaria, care au cerut eliminarea controalelor la frontiera cu România, făcând apel la colaborarea dintre cele două state, pentru a minima pierderile financiare de ambele părți.
„Dacă Bulgaria şi România nu pot fi acum în spaţiul Schengen, guvernele celor două ţări trebuie să elimine controalele la frontieră”, se arată într-un comunicat al Camerei Transportatorilor Rutieri din Bulgaria (CRCB) publicat marţi.
CRCB a precizat că susţine punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit căruia în condiţiile în care aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen este blocată, guvernele celor două ţări ar trebui să colaboreze pentru a elimina controalele la frontiera dintre ele.
„În ambele ţări, sectorul transportului este unul important pentru economiile lor. Industria transportului atât în Bulgaria cât şi în România a suferit considerabil din cauza măsurilor protecţioniste introduse de UE în numele pachetului Mobilitate I. Scopul este clar – să reducă competitivitatea nu doar a transportatorilor din cele două ţări dar şi a economiilor lor în ansamblu”, se mai arată în comunicatul CRCB.
Potrivit transportatorilor rutieri bulgari, neadmiterea în spaţiul Schengen este „o lovitură dată afacerilor, tuturor celor care călătoresc, şi şoferilor de vehicule de mare tonaj care sunt forţaţi să aştepte timp de mai multe ore şi zile la graniţă”.