Infofinanciar > Lumea la zi > România stochează pentru Republica Moldova 10 milioane mc de gaze rusești! La ce se rezumă parteneriatul strategic
Lumea la zi

România stochează pentru Republica Moldova 10 milioane mc de gaze rusești! La ce se rezumă parteneriatul strategic

România stochează pentru Republica Moldova 10 milioane mc de gaze rusești! La ce se rezumă parteneriatul strategic
Sursă foto: unsplash.com

Comisia pentru Situații Excepționale de la Chișinău a decis ca Republica Moldova să cumpere 10 milioane de metrii cubi de gaz de la Gazprom, gaz ce va fi depozitat în România.

Această tranzacție se va realiza în două tranșe. Mai exact, o parte din sumă va fi plătită pentru gazul aferent lunii august, iar cea de-a doua parte pentru gazul afecent lunii septembrie. În cele două tranșe, Energocom, compania de stat a Republicii Moldova, va plăti Rusiei 146 euro/MWh pentru partea aferentă lunii august, și 200 euro/MWh pentru partea aferentă lunii septembrie.

„10 milioane metri cubi de gaze naturale vor fi procurate de Energocom, în două tranșe, și stocate în depozitele din România. O asemenea decizie a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministrul Natalia Gavrilița”, a transmis Guvernul Republicii Moldova.

Potrivit Profit.ro, Comisia pentru Situații Excepționale de la Chișinău a alocat din bugetul de stat aproximativ 322 milioane de lei moldovenești către Energocom, printr-o majorare a capitalului social, pentru a putea cumpăra această cantitate de gaz.

Republica Moldova consumă anual în jur de 1,1 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Aici se includ atât pierderile tehnice, cât și consumul tehnologic (gazul consumat pentru asigurarea parametrilor necesari în vederea transportării gazelor naturale).

România, depozitul Moldovei

Pe lângă cantitatea ce urmează să fie depozitată în țara noastră, autoritățile de peste Prut și-au mai revendicat alte 25 de milioane de metri cubi, cantitate ce ar fi deja depozitată în depozitele noastre. Cumulând cele depozite de gaz rusesc pe care le deține Moldova în România însumează 35 milioane de metri cubi, puțin peste 1% din capacitatea totală deținută de România, de 3 miliarde metri cubi.

În plus, șeful Transgaz, Ion Sterian, a transmis că Republica Moldova poate depozita în România până la 100 de metri cubi.

„Suntem în discuții cu Moldovagaz. Odata cu cele 2 stații de la Onești și Gherăiești se va finaliza și gazoductul Onești-Gherăiești-Letscani care se-ntregește cu gazoductul Ungheni-Chișinău și de la 1 octombrie, între 4,5 și 6 milioane mc (pe zi, probabil – n.r.), vor merge către Republica Moldova pentru a asigura consumul de gaze pe partea de Chișinău, care este cel mai mare consumator de gaze din Republica Moldova. Avem cereri, din partea autorităților reprezentate prin Moldovatransgaz, de a depozita gaze în România. Și va fi o întâlnire, Romgaz, Transgaz, Modovagaz și nu în ultimul rând Depogaz, pentru că, după legislația din Republica Moldova, partea de înmagazinare este 20% din consumul lor total anual și va acoperi vârfurile de consum pentru Republica Moldova”, a precizat Ion Sterian.