Infofinanciar > Lumea la zi > România, în vizorul Rusiei! Amenințarea vine în urma deciziei de expulzare a unui diplomat rus
Lumea la zi

România, în vizorul Rusiei! Amenințarea vine în urma deciziei de expulzare a unui diplomat rus

România, în vizorul Rusiei! Amenințarea vine în urma deciziei de expulzare a unui diplomat rus
sursa foto arhiva companiei

România se află într-o situație tensionată. Un cetățean a fost acuzat de infracţiunea de trădare. Acesta a trimis Ambasadei Rusiei din Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate lângă Tulcea, dar şi imagini cu un convoi militar care se deplasa spre Ucraina.

În urma acestor acțiuni omul Rusiei a fost convocat la Ministerul de Externe al României. Acesta a primit de la statul român decizia de „declarare a diplomatului rus persona non grata”.

Potrivit MAE, motivul deciziei luate de autorităţile române este că acesta ar fi desfăşurat activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, potrivit Observator.

Aceste decizii a înfuriat conducerea Rusiei, și prin urmare, România este amenințată. „Rusia va răspunde deciziei României de a declara persona non grata un diplomat al ambasadei ruse la București”, a declarat Ministerul rus de Externe.