Ministrul Mediului, Mircea Fechet, care conduce delegația României la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice – COP29, a transmis că implicarea tuturor entităților este esențială pentru atingerea ambițiilor climatice. El a subliniat că în România se pune accent pe dezvoltarea parteneriatelor cu sectorul privat în domeniul energiei, transporturilor și decarbonizării industriei.
Evenimentul are loc între 11 și 22 noiembrie 2024 la Baku, Azerbaidjan. Șefi de stat, miniștri, negociatori și reprezentanți ai societății civile se reunesc pentru a intensifica eforturile de combatere a schimbărilor climatice, conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Adoptarea unei noi strategii naționale
„România a adoptat în această vară o nouă Strategie Naţională de Adaptare la Schimbările Climatice, cu un plan de implementare dedicat, care conţine măsuri specifice pentru 13 sectoare economice şi sociale. Suntem conştienţi că implementarea atât a măsurilor de reducere a emisiilor, cât şi a măsurilor de adaptare implică diverse provocări, inclusiv financiare. La COP29, negocierea noului obiectiv colectiv cuantificat (NCQG-New Collective Quantified Goal) este complexă şi reflectă tensiunile globale actuale, dar şi oportunităţi de colaborare internaţională pentru a aborda una dintre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre: mobilizarea resurselor suficiente pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris.
Implicarea tuturor entităţilor – sectoarele economice publice şi private, instituţiile publice centrale şi locale, mediul academic şi ONG-urile – este crucială în realizarea ambiţiilor noastre în materie de climă. În acest scop, în România, în prezent, acordăm prioritate dezvoltării de parteneriate cu sectorul privat în domeniul energiei, transporturilor şi decarbonizării industriei”, a menţionat Fechet, potrivit comunicatului.
Neutralitatea climatică a României
De asemenea, demnitarul român a subliniat că România dispune de o strategie pe termen lung pentru a atinge neutralitatea climatică, cel târziu până la mijlocul secolului.
„Măsuri sectoriale specifice sunt incluse în Planul naţional pentru energie şi climă, concepute pentru a asigura traiectoria corectă către neutralitate şi punerea în aplicare a NDC la nivelul UE pentru 2030. Rezultatele COP29 ar trebui să confirme hotărârea noastră globală de a elimina treptat combustibilii fosili şi de a accelera tranziţia energetică. Impactul fizic al schimbărilor climatice ne arată că trebuie să acţionăm pe scară largă asupra adaptării”, a evidențiat Fechet.
Întâlnire cu ministrul din Republica Moldova
În contextul reuniunii, Mircea Fechet a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul Mediului din Republica Moldova, Sergiu Lazarencu. Acesta din urmă și-a exprimat angajamentul de a avansa în transpunerea legislației de mediu și a mulțumit părții române pentru sprijinul acordat în acest demers.
„Apreciez, de asemenea, relaţiile bune şi strânse dintre cele două ministere, precum şi modelele de bune practici pe care am avut ocazia să le împărtăşim în cadrul vizitelor comune efectuate de ambele părţi. Chiar în urmă cu 3 zile am avut o acţiune de împădurire la noi în ţară, care face parte din campania naţională care urmăreşte reabilitarea fondului forestier degradat şi crearea de noi păduri. Ne bucurăm de sprijinul pe care îl avem din partea României în demersurile noastre spre o dezvoltare şi gestionare sustenabilă a pădurilor noastre. De asemenea, laboratorul mobil performant pentru prelevarea probelor de apă, aer şi sol, pe care îl vom primi de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului din România, ne va sprijini în stabilirea gradului de poluare”, a subliniat ministrul mediului din Republica Moldova, Sergiu Lazarencu.
O bună colaborare între România și Ucraina
De asemenea, ministrul român al Mediului a avut o întâlnire cu ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei, Svitlana Grynchuk. Ambele părți și-au exprimat aprecierea pentru colaborarea dintre cele două state și și-au manifestat interesul pentru dezvoltarea de proiecte comune, în conformitate cu principiile europene de protejare a mediului.
În cadrul segmentului de nivel înalt al conferinței, la Pavilionul Ucrainei, a avut loc evenimentul „Securitatea mediului și ambiția climatică: reducerea decalajelor”.
„Daunele aduse mediului nu respectă frontierele. Nu avem timp de pierdut. Trebuie să ajutăm, să sprijinim şi să lucrăm împreună! România subliniază importanţa implicării experţilor şi organizaţiilor internaţionale cu experienţă în restaurarea ecosistemelor pentru a elabora strategii eficiente. De asemenea, suntem de acord că, în astfel de circumstanţe, este important să se pună în aplicare politici care să integreze mecanismele rezilienţei ecologice în politicile de securitate. Trebuie să ne unim pentru a asigura protecţia mediului şi restaurarea reciprocă a ecosistemelor afectate”, a subliniat Mircea Fechet.
Asigurarea sustenabilității
Ministrul român al Mediului a mai luat parte la discuții axate pe teme precum asigurarea rezilienței și sustenabilității în domeniul mediului, evaluarea impactului pierderilor și daunelor aduse mediului prin abordări metodologice, precum și securitatea mediului și ambiția climatică, cu accent pe reducerea lacunelor existente.
„Implementarea acţiunilor climatice ar trebui să fie percepută de noi toţi ca o oportunitate pentru dezvoltare economică, incluziune socială, asigurarea securităţii, bunăstării şi păcii. Trebuie să lucrăm împreună la conştientizare, educaţie şi participare incluzivă pentru o tranziţie justă, pentru gestionarea eficientă a schimbărilor climatice şi pentru menţinerea în viaţă a obiectivului Acordului de la Paris. Transparenţa rămâne un pilon fundamental în toate etapele acestui proces. Eşecul nu este o opţiune pentru nimeni”, a arătat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Membrii delegației române
În delegația României la COP29 se mai regăsesc și secretarul de stat al MMAP, Cristian Valer Beșeni, Ambasadorul României la Baku, Vasile Soare, dar și reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) și Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Cea de-a 29-a Conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP29) își propune să intensifice acțiunea globală pentru combaterea schimbărilor climatice, în contextul amplificării provocărilor de mediu. Evenimentul are ca principale obiective asigurarea unor investiții financiare semnificative pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și protejarea populațiilor vulnerabile, încurajând totodată actualizarea planurilor naționale de acțiune climatică pentru a atinge obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, stabilit prin Acordul de la Paris.
„UE lucrează cu parteneri care au aceleaşi opinii pentru a asigura un rezultat de succes la COP29. În negocierile privind schimbările climatice, UE solicită şi mai multe acţiuni în acest deceniu critic, inclusiv: stabilirea unui nou obiectiv global privind finanţarea climatică, cu contribuţii publice şi private sporite pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare în acţiunile lor în domeniul schimbărilor climatice; finalizarea negocierilor în temeiul articolului 6 din Acordul de la Paris privind pieţele internaţionale de carbon; continuarea implementării angajamentelor COP28 de a trece de la combustibilii fosili şi de a face eforturi pentru contribuţii mai ambiţioase determinate la nivel naţional – planurile de acţiune ale ţărilor în domeniul climei care urmează să fie realizate în 2025”, se mai arată în document, conform economica.net