Infofinanciar > Opinii > România, țara fără cercetare și inovație. Investiții de sub 1% din PIB
Opinii

România, țara fără cercetare și inovație. Investiții de sub 1% din PIB

România, țara fără cercetare și inovație. Investiții de sub 1% din PIB
sursa foto unsplash

Statele dezvoltate din punct de vedere economic și tehnologic investesc în cercetare. Pentru ele, inovația, indiferent de domeniul de activitate, este văzută ca un avantaj strategic. O piață în care institutele de cercetare și companiile private investesc în inovație este una mult mai competitivă – această relație dintre actorii economici motivează competiții pentru produse sau servicii.

Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020 a fost profund influențată de criza medicală. Cu 12 ani în urmă, ca efect al crizei din 2008, majoritatea statelor au căutat diferite zone ale bugetului pentru a realiza tăieri. Unul dintre cele mai afectate domenii a fost cel al cercetării și dezvoltării, care în toată Europa a pierdut din investiții. Însă, odată cu recuperarea economică, statele au început să acorde bani acestui segment foarte important atât pentru economie, cât și pentru societate.

În 2014 Uniunea Europeană își propusese un plan important pe baza angajamentelor pe care statele și le-au luat– creșterea procentelor din PIB alocate pentru cercetare și dezvoltare. Însă singurele state care și-au atins obiectivele au fost Danemarca, care de la 2,8% a ajuns la peste 3%, și Republica Cehă. România, din 2008 până în 2014 a pierdut 0,1% din bugetul pentru cercetare și dezvoltare, ajungând la 0,4% din PIB în 2014 – obiectivul fiind de 2% în 2020.

Importanța R&D în economiile Occidentale

Uniunea Europeană a încercat în ultimii ani să încurajeze creșterea investițiilor în domeniul cercetării și dezvoltării. Principala problemă este bine cunoscută – UE se confruntă cu un handicap uriaș în spațiul internațional față de restul continentelor. Acesta este unul destul de simplu, pe foaie, dar în realitate, provoacă un șir de nenumărate crize. Pe scurt, Europa și-a pierdut capacitatea de a inova. Nicio inovație majoră din ultimele decade nu vine de la noi de pe continent. Am pierdut cursa cu cei mai mari cercetători din lume, cu Statele Unite ale Americii și Asia. Iar acest lucru se vede din cât alocă aceștia pentru indicele R&D(Research and Development n.r.).

Din 2010, unul dintre obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene a fost creșterea devotamentului statelor pentru R&D, cu scopul de a se ajunge la o medie de 3% din PIB european investit în acest domeniu. Însă, după 10 ani, chiar dacă bugetele statelor au continuat să crească, obiectivul nu a fost atins.

În UE, ultimele date au fost oferite în 2018 – cheltuielile totale pentru cercetare și dezvoltare (incluzând aici și companiile private, universitățile, organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale) au fost de 295 de miliarde de euro, reprezentând o medie de 2,18% din PIB-ul total. China, spre exemplu, a investit 280 de miliarde de dolari, reprezentând 2,1% din PIB-ul său și 20% din cheltuielile globale R&D. Față de comunitatea internațională, ca aspect interesant, Israelul este statul cu cel mai mare procent din PIB alocat cercetării și dezvoltării, peste 5%.

În majoritatea indexurilor ce calculează clasamentul țărilor în funcție de inovațiile sale, multe state europene se găsesc printre primele 10 în lume. Este vorba despre Germania, Suedia, Olanda, Marea Britanie și chiar Franța. Totuși, aceste inovații nu ajuns să se transforme și în bunuri de larg consum sau tehnologii necesare vieții de zi cu zi.

Mai pe scurt, performanțe există, dar mare parte din companiile de top din lume nu sunt europene.  Boston Consulting Group a realizat o listă cu cele mai inovative companii din lume, iar printre primele 50, puțin peste 10 au originii europene, iar jumătate dintre ele sunt germane. Pe primul loc se află Apple, urmat de Alphabet, Amazon, Microsoft, Samsung, Huawei(care conform indexului a urcat 42 de poziții din 2019 în 2020), Alibaba, IBM, Sony și Facebook.

România, sub pământ la capitolul inovație

De multe ori ni s-au prezentat inovațiile de la noi din țară ca o formă de garanție că și la noi în țară se întâmplă lucruri „mari”. De multe ori,  ele pot fi comparate cu boala protocronismului din comunism, prin care ne lăudam că am inventat cât mai mult din toate domeniile științifice ale lumii.

Mai pe scurt, ne situăm în următorul fel: suntem țara cu cea mai mică investiție în cercetare și dezvoltare din Europa. În Indexul Internațional al Inovațiilor, unde au fost luate în calcul 110 state, România se află în a doua jumătate, pe locul 61. În momentul de față, conform acestui studiu, realizat tot de Boston Consulting Group, România se luptă în clasament cu state precum Ucraina, Panama, Costa Rica, Kazakhstan și Lesotho. Cam în acea zonă ne situăm la nivelul alocărilor bugetare pentru cercetare și inovație.

Studiile realizate de Eurostat arată detalii critice legate de situația investițiilor în domeniul R&D de la noi din țară, cât și legate de personalul existent. În primul rând, toate regiunile de la noi din țară au alocat în jur de 0,4% sau mai puțin, până la 0,1% din PIB (Moldova și Dobrogea), pentru cercetare și inovație. Doar zona București-Ilfov dispune de un buget decent, de 1,2%. Nicăieri în Europa nu există un procent atât de redus cum există la noi în țară, în sudul Moldovei și Dobrogea, de 0,1%. Chiar și regiunea Notio Aigaio din Grecia care reprezintă o zonă de insule ce trăiesc de pe urma turismului, se investește mai mult decât în Moldova: 0,2%.

Însă mai rău decât lipsa investițiilor este lipsa personalului. Avem cei mai puțini cercetători din Europa raportați la numărul de locuitori. Explicațiile sunt simple – cele mai mici bugete, cei mai puțini angajați. La noi în țară, cel mai rar cercetător se găsește la privat, iar cel mai des este, în funcție de regiune, ori în sectorul studiilor superioare, universitare, ori în cadrul instituțiilor de cercetare deținute de stat. De aici putem să ne dăm seama de ce sunt așa de „rare” posturile de cercetător în România – pentru că nu sunt căutate.

Și problema este că există oameni ce pot lucra în cercetare, indiferent de domeniu, însă nu are cine să îi angajeze. Astfel, ei pleacă în afară, unde dacă au noroc, găsesc un job conform criteriilor căutate, contribuie la comunitatea academică a țării în care migrează și ajung să realizeze cercetări de calitate. Astfel, acest „exod” al specialiștilor este determinat de bugetele scăzute din R&D.