O infrastructură digitală performantă la nivel național ar trebui să fie un obiectiv strategic pentru statul român. În ciuda problemelor din această direcție, legate de digitalizarea instituțiilor publice și a vieții sociale, România se află peste media europeană cu privire la performanțele conectivității la internet.
Digitalizarea este văzută ca o necesitate strategică de către Comisia Europeană, iar performanțele conectivității de bandă au fost analizate prin intermediul indicelui economiei și societății digitale – DESI. Când vine vorba despre acest subiect, România este printre primele țări care excelează în viteza transferului de date.
Însă, documentul evidențiază multe domenii în care nu ne ridicăm la standardele europene și prezintă date importante despre societatea noastră. Chiar dacă avem una dintre cele mai performante rețele din Uniune, acoperirea teritorială 4G este printre cele mai reduse comparativ cu media europeană. Pe lângă asta, doar puțin peste 60% din populația României are un abonament la internet.
Viteză bună la net, cele mai mici prețuri, dar tot nu suntem conectați
Aproape paradoxal, România are și cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană când vine vorba despre abonamentele la internet, fie ele mobile sau fixe. Aici este vorba despre un handicap major din punct de vedere al potențialului de digitalizare pe care țara noastră îl are. Chiar dacă avem cele mai mici prețuri din Europa, nu reușim să extindem acoperirea rețelei pe tot teritoriul țării și nici să conectăm lumea la mediul online.
Una dintre explicații poate fi faptul că în spațiul urban, accesul la internet este văzut ca o necesitate a vieții de zi cu zi, fie că este vorba despre activități cu caracter personal sau profesional. În spațiul rural, oamenii sunt mult mai legați de internet datorită avantajelor pe plan social, în timp ce activitățile economice au loc în „mediul offline”. Pe de altă parte, este vorba și despre educația care nu performează în domeniul tehnologiei digitale.
Potențialul de digitalizare al mediului rural este unul ridicat, având în vedere că serviciile de bandă s-au dezvoltat mult mai repede decât diferite servicii publice la noi în țară. Din acest motiv, avem în momentul de față zone în care oamenii nu au acces la canalizare sau gaz, dar au un abonament de internet mai performant decât vecinii din diferite metropole europene. Internetul în mediul rural a fost primit cu brațele deschise de către populație, însă în prezent, principala piedică este reprezentată de o educație foarte slabă în domeniul tehnologiei informației și comunicării, dar și de o economie ce nu îi aduce încă pe oameni în online.
Mediul Rural și cel Urban
Din acest motiv, digitalizarea cât și educația digitală ar trebui să fie privite ca direcții strategice atât la nivel urban, cât și la nivel rural în România. Printre cele mai mari piedici în realizarea acestor obiective sunt: tradiționalismul din mediul urban, reticența la un nou stil de viața și procesul greoi de educare al populației.
Serviciile ce pot fi accesate prin intermediul conectivității la internet sunt nelimitate, iar faptul că o mare parte din români nu are acces la ele sau nu le iau în considerare ar trebui să sugereze că este nevoie de o nouă abordare politică, economică și educațională.
Lipsurile contribuie și la ineficiența școlii online în timpul pandemiei – atât profesorii cât și copiii se află într-o criză digitală pe lângă cea medicală.