Infofinanciar > Info > România, țară săracă! Bulgarii au o avere mai mare
Info

România, țară săracă! Bulgarii au o avere mai mare

România, țară săracă! Bulgarii au o avere mai mare
Sursa foto: arhiva companiei

Averea financiară pe cap de locuitor la noi în țară se ridică la suma de 5.823 de euro. În schimb, media la nivel european se ridică la suma de 65.209 de euro. Acestea sunt declarațiile pe care le-a făcut Dan Popovici, directorul general al OTP Asset Management România.

Informațiile au fost transmise la evenimentul „Piaţa fondurilor de investiţii în 2024 – aşteptări şi provocări”. Organizatorul a fost Asociația Administratorilor de Fonduri.

Averea medie pe cap de locuitor

„România în momentul de faţă are o avere medie pe cap de locuitor la 5.823 de euro, comparativ cu averea medie la nivelul întregii Europe de 65.209 euro. Din acest punct de vedere se vede că este o discrepanţă foarte mare între averea acumulată la nivel european şi averea acumulată în România. Discrepanţa, din punctul meu de vedere, este mult mai mare decât discrepanţa dintre salariile de exemplu obţinute în momentul de faţă în România şi salariile obţinute în alte ţări ale lumii”, a transmis acesta. De asemenea, el a mai adăugat că datele sunt furnizate de European Financial Management Association (EFMA). De asemenea, acesta a mai adăugat că datele fac referire la anul 2022.

De asemenea, acesta a mai explicat că averea financiară face referire la depozitele bancare, fondurile de investiții, fondurile de pensii, asigurările de viață cu capitalizare şi fondurile de investiţii. Totodată, Dan Popovici a mai transmis și că pe lângă averea financiară mai există și una în zona real estate. Conform acestuia, aceasta este formată din investiții în imobiliare și terenuri.

Averea în alte țări

În alte țări din această regiune averea medie o depășește pe cea din țara noastră. De exemplu, în Bulgaria, aceasta se ridică la suma de 7.778 de euro. În Ungaria averea medie este de 12.058 de euro, iar în Polonia de 11.249 de euro.

O avere medie semnificativă este înregistrată în Marea Britanie, unde aceasta este de 112.318 de euro. Și în Germania este înregistrată o valoare ridicată, de 83.903 de euro.

Un trend ascendent

Dan Popovici a mai transmis câteva informații și cu privire la valoarea instrumentelor aferente pieţei de capital raportată la valoarea depozitelor bancare. Conform acestuia, încă din anul 2015, aceasta se află pe o traiectorie ascendentă. Fondurile de pensii sunt cele care oferă cea mai mare contribuție.

Atunci când vine vorba de averea financiară a românilor, în medie, depozitele bancare semnifică 68% din aceasta. Și fondurile de pensii constituie o componentă importantă, de 18,5%.

În țara noastră, fondurile de investiții reprezintă numai 3,73% din totalul averii pe cap de locuitor. La nivel european, această medie se situează la valoarea de 10%, informează romaniatv.net