Potrivit datelor OECD, în ultimii zece ani, cheltuielile per capita cu medicamentele au crescut cu peste 6% în România. Țara cheltuie pe medicamente aproximativ 250 euro per capita. Acest lucru este sub media Uniunii Europene.
Prețul mai multor produse s-a majorat în ultimii ani, inclusiv cel al medicamentelor. Din această cauză, cheltuielile per capita cu medicamentele cu prescripţie şi fără reţetă au înregistrat o creștere semnificativă. Acest lucru plasează România pe locul trei pentru că se ia în calcul procentul de evoluție al fiecărei țări. Din acest top fac parte în total 33 de țări.
De ce au crescut cheltuielile
„România are una dintre cele mai mari alocări financiare pentru decontarea medicamentelor ca procent din totalul cheltuielilor în sănătate din UE. Se poate interpreta fie ca un exemplu de politici publice nesustenabile, fie ca alocări insuficiente în sănătate în general. Ceea ce face ca în aparenţă decontarea medicamentelor să consume mult din bugetul sănătăţii”, a explicat Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj.
Chiar dacă România alocă finanțări destul de mari atunci când vine vorba de achiziționarea medicamentelor, piaţa medicamentelor încă se află la o bază joasă. Față de alte ţări din Uniunea Europeană. Pe piața locală sunt alocați aproximativ 255 euro per capita. Acest lucru reprezintă o cheltuială medie pentru medicamente.
„Totusi, piaţa a crescut în valoare absolută de la 16 miliarde de lei în 2019 la 26 de miliarde de lei în 2023. O creştere foarte mare atribuibilă în totalitate introducerii de medicamente noi în protocoalele terapeutice”, a mai adăugat Dragoş Damian.
Ajustarea prețurilor
Ministerul Sănătății a realizat o ajustare a prețurilor la medicamentele cu prescripție medicală la data de 1 august 2023. Această ajustare a fost așteptată atât de piață, cât și de producători. În special la medicamentele ieftine care costă sub 50 de lei. Dar ajustarea a dus la majorarea prețurilor la anumite medicamente pentru a le menține în continuare pe liniile de producție.
„Până ce Ministerul Sănătăţii nu va reforma şi metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale şi sistemul de decontare al medicamentelor scumpe, care trebuie sa fie în totalitate condiţionate de anumiti parametri, galopul de consum şi preferinţa de consum a medicamentelor scumpe va continua de o manieră nesustenabilă”, a transmis Dragoş Damian.
Rata de creștere a cheltuielilor per capita
Valoarea medicamentelor care au fost eliberate pacienților din România în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023 a fost de 28,7 miliarde de lei. Acest lucru înseamnă cu 16% mai mult față de perioada similară anterioară. Potrivit datelor Cegedim, piaţa de medicamente a fost de 718,9 milioane cutii, în creştere cu 1,8% faţă de consumul din perioada menționată mai sus.
În ultimii 10 ani, în Europa rata de creștere a cheltuielilor per capita cu medicamentele difertă în funcție de țară. Astfel, în Letonia s-a înregistrat un procent de 6,5%, în Cipru 6,4%, în România 6,3%, Lituania 5,6%, Estonia 5,2%, Luxemburg 5,1%, Germania 4,8%, Elveţia 4%, Austria 3,6% și Slovenia 3,4%, scrie Businessmagazin.ro