Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a precizat că trecerea la moneda euro presupune criterii clare stabilite de Regulamentul Comisiei Europene. Astfel, unul dintre aceste criterii vizează sustenabilitatea finanțelor publice ale României.
Marcel Boloș a atras atenția cu privire la anii 2025, 2026, 2027 spunând că sunt ani foarte grei pentru România. Ministrul Finanțelor a făcut referire la bugetul de investiții care va merge până la 8% din PIB.
România va adera la zona euro
Cu toate acestea România va trebui să găsească echilibrul necesar pentru a implementa viitoarele investiții. De altfel, și pentru a sprijini mediul de afaceri. În plus, Boloș a declarat că în momentul în care România va adera la zona euro vor exista anumite criterii de convergență foarte clare pe care le stabilește Regulamentul Comisiei Europene.
„Unul dintre acestea este cel legat de convergenţa privind sustenabilitatea finanţelor publice ale României. Deci, aici va trebui să avem o abordare echilibrată pentru că suntem şi în perioada în care ne dezvoltăm. Perioada în care implementăm proiectele de investiţii. Nu cred că modelul Bulgariei, în care au îndeplinit criteriile de convergenţă prevăzute de Regulamentul CE, cu excepţia celui privitor la inflaţie, dar cu impact asupra investiţiilor, a fost un model cel mai adecvat. Am spus şi repet, anii 2025, 2026, 2027 sunt ani foarte grei pentru România. Țara are un buget de investiţii care merge până la 8% din PIB”, a explicat Macel Boloș.
Obiectivele României pentru următorii ani
Ministrul de Finanțe a mai precizat că România trebuie să aibă răbdare și să se concentreze pe implementarea investițiilor în următorii ani. Astfel, conform ministrului Boloș anii 2025, 2026, 2027 se vor concentra pe investiții, urmând ca ajustarea fiscal-bugetară să devină mai ușoară.
Potrivit unei estimări publicate de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 2,2% în luna august 2024. Acesta se situa undeva la 2,6% în luna iulie. Astfel, inflația în zona euro se apropie de ținta de 2% pe care Banca Centrală Europeană o avea planificată.
Această încetinire a inflației se datorează, în special, scăderii prețurilor la energie. Acestea au înregistrat în luna august o scădere de 3%. Pe de altă parte, prețurile la servicii au cunoscut o majorare de 4,2%, după un avans de 4% în luna iulie.
„Eu sper, totuşi, că avem cu toţii înţelepciunea şi răbdarea necesară. Proiectele de digitalizare pe care le-am început, proiectele care ţin de combaterea evaziunii fiscale şi restructurarea sistemului de cheltuieli să ne ducă spre obiectul acesta măreţ pe care îl avem. Astfel încât, ajustarea fiscal bugetară să nu fie un impediment pentru România de a nu adera la zona euro. Este vorba de o conlucrare între toţi actorii din mediul economic şi social. Astfel, la final să obţinem o ajustare fiscal-bugetară cât mai rapidă, dar rezonabilă. De asemenea, fără a face victimă investiţiile care sunt piatra de temelie pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a menționat ministrul de Finanțe, potrivit antena3.