Infofinanciar > Info > Romania Unfolds prezintă episodul cu număril 3! Cum se apropie producătorii mici de consumatori
Info

Romania Unfolds prezintă episodul cu număril 3! Cum se apropie producătorii mici de consumatori

Romania Unfolds prezintă episodul cu număril 3! Cum se apropie producătorii mici de consumatori
sursă foto: arhiva companiei

Miercuri, 11 septembrie, proiectul „Romania Unfolds”, un program susținut de Veolia Romania, a lansat cel de-al treilea episod al documentarului dedicat sustenabilității în afaceri din România. De data aceasta, se pune accent pe domeniul alimentar, pe agricultură, dar și pe curierat. Se prezintă exemple de business ce au adoptat un comportament prietenos cu mediul și cu resursele.

Valul de conștientizare a pericolului provocat de risipa de resurse este unul din ce în ce mai mare. În acest sens, este bine de menționat faptul că, în comparație cu media Uniunii Europene, în țara noastră s-a consumat, doar în 2020, de peste două ori mai multe resurse materiale pentru a genera o unitate de PIB. În aceeași ordine de idei, fiecare român a produs în medie 7,3 tone de deșeuri. Ceea ce reprezintă o cantitate cu mult peste media europeană de 5,2 tone/locuitor.

Romania Unfolds prezintă episodul cu număril 3

Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România, dă exemplul apei, o resursă vitală. „Nimic ce se produce în lumea asta nu se poate realiza fără apă”, subliniază omul de afaceri. „Pentru a consuma un singur măr, ai nevoie de 70 de litri de apă. Ca să bem o cană de lapte, se consumă înainte până la 200 de litri de apă. Să mâncăm o friptură de porc e nevoie de 1.500 de litri de apă să fie consumați anterior. Totuși, vedem că în România se fac pași importanți în ceea ce privește consumul pe cap de locuitor”.

„Dacă în anii 2000 vorbeam despre 260 de litri pe cap de locuitor pe zi, a tot ceea ce consumă în decurs de 24 de ore, ei bine, acum avem o medie de 140 de litri. Iar media europeană a ajuns la 120 de litri pe cap de locuitor pe zi. Stăm relativ bine la acest capitol în momentul de față”, mai spune Mădălin Mihailovici în cadrul evenimentului de lansare a celui de-al treilea episod al serialului „Romania Unfolds”.

Acest episod trei din mini-serialul „Romania Unfolds” aduce în fața publicului reprezentanți ai unor afaceri locale cu inițiative sustenabile. Scopul acestor mișcări de business este reducerea consumului de plastic și ambalaje de unică folosință. Acești oameni de afaceri prezentați în material au în atenție minimizarea risipei în lanțurile de producție și aprovizionare. În eăisod se vorbește despre producția locală sustenabilă de la Ferma Cățean, de exemplu. Se prezintă un proiect de agricultură regenerativă, cel al echipei de la Sol și Suflet, printre altele.

În proximitatea consumatorului

Astfel, exemplele din cel de-al treilea episod prezintă noi obiceiuri de consum ale epocii moderne, obiceiuri promovate de ROMO. Această afacere este o rețea comunitară cu peste 36.000 membri activi. Iar acești membri lucrează împreună pentru a facilita schimbul direct de produse alimentare între producătorii agricoli și consumatorii urbani. Totul se realizează prin intermediul unei platforme online.

Cosmina Dinu, fondatoare ROMO, prezentă la evenimentul de lansare al noului episod „Romania Unfolds”, spune că, oricât de interesați ar fi consumatorii de producțiile locale, intervine stilul de viață complicat și aglomerat ce îi împiedică să se îndrepte către micii producători din zonă.

„Sunem mereu pe grabă, pe fugă, în stânga și în dreapta. Ajungem seara acasă și ne gândim ce să mâncăm. Bineînțeles, nu puțini sunt cei care aleg calea cea mai simplă, cea mai ușor de accesat. Iar producătorii mici nu reușesc să ajungă în proximitatea clientului. Nu au o deschidere pe canalele clasice. Nu au capacitatea de a servi consumatorii în locul în care acești au nevoie. De aceea noi ne-am gândit să facem acest proiect, ROMO, inspirat dintr-un program asemănător din Finlanda. Unim astfel mai mulți producători într-un singur loc, producători cu valori comune în ceea ce înseamnă calitatea produselor și un proces sustenabil de producție. Îi apropiem de consumatori”, adaugă Cosmina Dinu.