Infofinanciar > Info > România va cere un vot la Consiliul JAI pentru aderarea la Schengen. Ciucă: „Suntem hotărâți să mergem până la capăt”
Info

România va cere un vot la Consiliul JAI pentru aderarea la Schengen. Ciucă: „Suntem hotărâți să mergem până la capăt”

România va cere un vot la Consiliul JAI pentru aderarea la Schengen. Ciucă: „Suntem hotărâți să mergem până la capăt”
sursa foto: Jurnalul

Nicolae Ciucă a anunțat România va cere un vot pentru aderarea la Schengen la consiliul JAI (Justiție și Afaceri Interne) de joi, 8 decembrie, pe fondul opoziției manifestate de Austria, care a invocat problema imigranților și a susținut că este nevoie de mai mult timp pentru rezolvarea acestei chestiuni.

Astăzi, 7 decembrie, membrii COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană, grupul principal de pregătire al Consiliului) sunt așteptați să ia o decizie privind menținerea punctului privind lărgirea spațiului Schengen pe agenda Consiliului JAI de mâine. Potrivit presei din Bulgaria, se pregătesc două voturi: unul pentru Croația și al doilea pentru Bulgaria și România.

„Suntem hotărâți să mergem până la capăt în aceste demersuri. Starea de incertitudine nu mai poate continua. Toate statele membre ne susțin în aderarea l Schengen, mai puțin Austria”, a declarat premierul, potrivit Gândul.ro. 

„Cu o zi înainte de Consiliul JAI de la Bruxelles, care reuneşte miniştrii de Interne ai statelor membre, continuăm să facem energic şi folosind toate canalele, nivelurile şi instrumentele disponibile, eforturi pentru a obţine rezultatul dorit de România”, a spus Ciucă.

Acesta a continuat „ Avem inclusiv inclusiv susţinerea fermă a Franţei şi Germaniei, reconfirmată la toate nnivelurile”, mai spune premierul. Şeful Executivului arată că, referitor la Austria, a avut întâlniri la nivelurile cele mai înalte, preşedintele României cu cancelarul Austriei, miniştrii de Interne şi experţii tehnici.

Datele, inclusiv de la instituţiile europene FRONTEX, confirmă că România nu se află pe fluxurile de migraţie care ăs genereze temeri. Practic, nu putem vorbi despre o justificare reală în acest moment. Înţelegem cu toţii că problema imigraţiei ilegale este foarte sensibilă politică, în multe state membre, şi că este nevoie de măsuri mai eficiente de răspuns la acest fenomen însă blocare aderării României la Schengen nu va aduce răspunsurile dorite de Austria”, spune premierul.

Dimpotrivă, aderarea României va face spaţiul Schengen şi mai sigur, prin implicarea României, care după aderare va avea şi mai multe instrumente la îndemână, având la dispoziţie tot instrumentarul Schengen pentru a ajuta la controlul şi contenirea acestui fenomen”, declarat premierul.

Nicolae Ciucă s-a referit și la situația tensionată, spunând că „Starea actuală de incetitudine nu mai poate continua. Avem toate argumentele, foarte solide, care ne susţine solicitările şi ne vom baza pe ele şi în discuţiile de mâine ale miniştrilor de Interne de la Consiliul JAI, atunci când vom cere să se formuleze, prin vot, fără niciun fel de întârziere sau tergiversare, o decizie pentru România” a mai menționat Ciucă, potrivit News.ro.

Austria se opune aderării României

Olanda și Suedia, care au manifestat rezerve, au anunțat în cele din urmă că susțin aderarea României la Schengen, dar Olanda și-a păstrat însă rezerva în privința Bulgariei. Totodată, Austria se opune aderării României.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, marți, că Austria se opune integrării României în Spațiul Schengen, invocând situația imigranților ilegali care trec granițele prin România și ajuns în Austria, într-un număr foarte mare.

”Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Nehammer, potrivit Digi24.

Potrivit ministrului de Interne austriac, mai mult de 90.000 de imigranți au fost deja reținuți în Austria în acest an, dintre care 75.000 nu au fost înregistrați în nicio altă țară din UE. Ministrul a invocat anterior această problemă, cu privire la Ministrul a invocat anterior această problemă, cu privire la toate cele trei țări care sunt in proces de aderare la Schengen.

Pe de altă parte, Nehammer a întreprins luna trecută o vizită în Croația pentru a analiza problema îndeaproape. În urma vizitei, acesta a lăudat guvernul croat pentru eforturile sale de a gestiona situația imigranților și a declarat că susține aderarea Croației. România nu s-a  bucurat în schimb de aceeași opinie.

Decizia de aderare necesită unanimitate

Declarațiile din partea Austriei vin în opoziție cu poziția Comisiei Europene, care s-a pronunțat în favoarea aderării Bulgariei, Croației și României, afirmând că toate condițiile necesare au fost îndeplinite. Opoziția Austriei s-a lovit de critici din partea mai multor oficiali români, care susțin că miza este una politică și acuză guvernul austriac de tratament inegal față de celelalte țări aflate pe lista de aderare.

De asemenea, Președintele României a fost prezent la Summitul UE-Balcanii de Vest alături de cancelarul austriac Karl Nehammer. Iohannis a precizat că România nu se va opri din negociat „până în ultimul moment” și a precizat că speră ca decizia de aderare să fie una pozitivă, potrivit Adevărul.

„Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI ai miniștrilor de Interne și Justiție. Acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci încă e nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acestei decizii. Suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să aducem decizia unde o dorim noi. Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment. În condițiile în care deciziile referitoare la România și Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice. Nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie convenabilă pentru ambele părți”, a declarat președintele.

Votul decisiv urmează să aibă loc în cadrul întâlnirii Consiliului de Miniștrii de Justiție și Afaceri Interne ai UE, la Bruxelles, joi și vineri.