Infofinanciar > Info > România va începe să elimine plățile cu cash! Proiectul de lege a fost adoptat de Senat
Info

România va începe să elimine plățile cu cash! Proiectul de lege a fost adoptat de Senat

România va începe să elimine plățile cu cash! Proiectul de lege a fost adoptat de Senat
Sursa foto Substantial.ro

Senatul a adoptat astăzi, la 21 decembrie, un proiect de lege care presupune că angajatorii nu vor mai putea plăti salariile angajaților sub formă de numerar. Deși proiectul nu menționează cum cu ce va fi înlocuită, cea mai probabilă variantă este viramentul bancar, direct în contul salariatului.

De asemenea, această măsură mai vizează și indemnizațiile și alocațiile de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, care nu vor mai fi plătite în bani cash, urmând probabil să fie adoptată tot varianta transferului bancar.

Salariile vor fi plătite doar prin transfer bancar

Această inițiativă face parte din trendul general, la nivel global, de a începe tranziție către o piață monetară strict digitală și eliminarea în totalitate a numerarului. Motivul din spatele acesteia este că, prin metoda transferului bancar, tranzacțiile pot fi urmărite mult mai simplu, pentru a reduce fraudele și evaziunea fiscală.

„Plățile de natură salarială plătite de angajator, indemnizațiile și alocațiile de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București, se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”, se precizează în document, conform RomâniaTV.

Cu toate acestea, există două categorii de persoane care vor face excepție de la această lege, și anume pensionarii și consumatorii vulnerabili din punct de vedere financiar, care vor putea să primească în continuare numerar. Mai precis, este vorba de persoanele care au un venit lunar care nu trece de valoarea de 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie.

La momentul actual, legislația prevede că salariile pot fi plătite fie în numerar, fie prin transfer bancar către beneficiar, adică direct pe cardul de salariu. Unii angajatori ai deja contracte cu anumite bănci și asigură angajatului un card de salariu, fie se poate utiliza contul personal al beneficiarului.

Obligativitatea POS-ului

De asemenea, proiectul de lege mai presupune ca toți comercianții să aibă un  instrument de plată fără numerar, adică un sistem de POS înregistrat la o bancă. La momentul actual, comercianții trebuie să accepte plățile cu cardul numai dacă cifrele afacerii dintr-un an trec peste 50.000 de euro. Începând cu anul viitor, această obligație va fi aplicată tuturor comercianților care au avut încasări anuale de peste 50.000 de lei.

„Persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata (…), precum și cele care desfășoară activități de prestări de servicii, care realizează în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei, au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice”, prevede noul act normativ citat de Avocatnet.ro.

Sunt vizate toate societățile, persoanele fizice autorizate sau întreprinderile individuale ori familiale. „De asemenea, în scopul impulsionării utilizării mijloacelor moderne de plată, propunem ca pentru comercianții care operează pe teritoriul României să se instituie obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar”, potrivit sursei citate.