Începând cu ziua de luni, 22 iulie, de la ora 10:00, reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscrieri în cadrul Programului Rabla Plus.
Această etapă este destinată persoanelor juridice, unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice.
Etapa a doua de însceieri se va desfășura în intervalul cuprins între 22 iulie și 18 august 2024. Sumele alocate pentru persoane juridice se ridică la 240 de milioane de lei și Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT) şi instituţiile publice buget de 120 milioane de lei. Informațiile au fost transmise de către reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu.
De asemenea, s-a mai precizat și faptul că înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicația informatică a documentelor necesare. Acest lucru se realizează în limita sumelor alocate, informează antena3.ro