Infofinanciar > Info > Românii ar putea să primească tichete cadou în valoare de 300 de lei
Info

Românii ar putea să primească tichete cadou în valoare de 300 de lei

Românii ar putea să primească tichete cadou în valoare de 300 de lei
sursa foto arhiva companiei

Se contemplează posibilitatea ca românii să beneficieze de noi tichete cadou în valoare de 300 de lei.  Inițiativa ar putea fi adoptată  cu ocazia Zilei Bărbatului, sărbătorită anual pe 19 noiembrie. În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, care permite acordarea tichetelor cadou doamnelor în ziua de 8 Martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, această inițiativă vine în sprijinul domnilor pentru a sărbători în mod corespunzător această zi dedicată lor.

„Vin cu o veste bună pentru bărbaţii şi băieţii noştri. Am iniţiat un proiect prin care propunem introducerea de noi tichete cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci şi despre cele ale bărbaţilor, discriminaţi mai puţin ce-i drept. Ministerul Familiei continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaştem şi situaţiile în care domnii sunt dezavantajaţi”, a spus Gabriela Firea, în martie, potrivit RTV.