Mai multe persoane, care erau beneficiare ale voucherelor sociale de 250 de lei, au cardurile blocate. Acest lucru s-a produs din cauza unor greșeli pe care oamenii le-au făcut achiziționând diverse lucruri ce nu erau pe lista oficialilor.
Voucherele sociale au ajuns la mai mulți români cu ajutorul programului „Sprijin pentru România”. Acestea erau în valoare de 250 de lei și erau destinate achiziționării de alimente și mese calde. Banii sunt oferiți o dată la două luni. Aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor, conform oficialilor de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Cu voucherele sociale se cumpără doar alimente
Astfel, foarte mulți dintre ei au încălcat această lege cumpărat detergent sau mâncare pentru animale, lucruri care nu sunt prevăzute în program. Din această cauză, o mare parte a cardurilor sociale a fost blocată de către autoritatea emitentă, conform antena3.ro.
„Dragi utilizatori de carduri sociale primite de la Stat, nu cumpăraţi nimic, decât alimente pentru oameni, nu cumpăraţi hrană pentru animale, pentru că vi se vor bloca cardurile şi ajutorul este anulat! Nu cumpăraţi şerveţele, hârtie igienică, detergenţi etc., chiar dacă magazinul vă spune că e ok! Noi am pierdut dreptul pentru că am cumpărat 2 cutii hrană pentru căţel, la casa de marcat ni s-a spus că este ok, dar după, ni s-a anulat dreptul de a mai beneficia de aceşti bănuţi pe motiv că sunt destinaţi strict pentru hrana oamenilor! Copilul meu nu mai poate beneficia de acest ajutor! Mare grijă!”, a transmis un român cauia i s-a blocat cardul.
Cardurile sociale
Lista beneficiarilor acestor vouchere este actualizată în fiecare lună de către cei de la Ministerul Muncii.
Românii care primesc ajutor trebuie să se încadreze în una din următoarele categorii de eligibilitate:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.