Infofinanciar > Lumea la zi > Românii care călătoresc în Bosnia și Herțegovina trebuie să aibă grijă!
Lumea la zi

Românii care călătoresc în Bosnia și Herțegovina trebuie să aibă grijă!

Românii care călătoresc în Bosnia și Herțegovina trebuie să aibă grijă!
Sursă foto: gds.ro

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o informare către toți cetățenii români care se află, tranzitează sau au în plan să călătorească în Bosnia și Herțegovina, deoarece autoritățile locale au emis o atenționare meteorologică pentru următoarele 24 de ore, care va fi în vigoare până mâine, pe data de 20 iulie, referitoare la furtuni puternice, care vor avea un efect masiv asupra țării.

Cu toate că a fost emisă o avertizare Cod roșu de furtuni, autoritățile locale au declarat și că temperaturile ridicate se vor menține pentru zilele următoare, în ciuda furtunilor și a ploilor din zonă.

Apelurile la numerele de telefon +38733668893 și +38733214022, numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo, vor fi transmise către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și vor fi preluate de către operatorii de serviciu ai centrului de contact. În plus, persoanele fizice române pot contacta misiunea diplomatică de serviciu a României în Bosnia și Herțegovina la numărul de telefon +38761428354, dacă se află într-o situație dificilă, unică sau de urgență, potrivit MediaFax.