Infofinanciar > Info > Românii care folosesc cardul în vacanță riscă taxe mari. Ce trebuie să știți
Info

Românii care folosesc cardul în vacanță riscă taxe mari. Ce trebuie să știți

Românii care folosesc cardul în vacanță riscă taxe mari. Ce trebuie să știți
Sursa foto: Arhiva companiei

În ultimii ani, românii au devenit tot mai dornici să călătorească, iar numărul celor care aleg să își petreacă vacanțele în afara țării a crescut semnificativ. Totuși, există un aspect important de care trebuie să țină cont, mai ales dacă intenționează să utilizeze cardul pentru plăți în vacanță. Ce măsuri trebuie să ia românii pentru a evita taxele mari?

Pentru a evita neplăcerile legate de schimbul valutar și cozile interminabile, românii aleg plata cu cardul atunci când călătoresc în alte țări. Cu toate acestea, această opțiune poate implica anumite riscuri, iar unii ar putea descoperi că sunt nevoiți să plătească taxe considerabile.

Cum evitați taxele la plata cu cardul

Christian LeBlanc, un YouTuber renumit pentru călătoriile sale în peste 100 de țări, a oferit câteva sfaturi valoroase celor care doresc să economisească și să evite greșelile frecvente în timpul călătoriilor. Unul dintre cele mai importante aspecte pe care le-a subliniat a fost utilizarea cardului în vacanță. LeBlanc a atras atenția asupra importanței alegerii monedei locale pentru a preveni ratele de conversie nefavorabile.

„Dacă ești în Bali, plătește în rupia indoneziană (IDR). Dacă ești în Dubai, plătește în dirhamul Emiratelor Arabe Unite (AED)”, explică el.

YouTuber-ul a subliniat că opțiunile precum „acceptă conversia” sau „retrage în moneda de acasă” sunt dezavantajoase. Acestea pot duce la pierderi financiar semnificativ de mari, scrie Cancan.ro

Sfaturi pentru călători

Pe lângă recomandările privind plata cu cardul, Christian a oferit și sfaturi esențiale pentru călători.

Unul dintre acestea este: Nu călători prea mult deodată. De obicei, tentația de a vizita cât mai multe locuri este mare, însă YouTuber-ul sugerează să alegi câteva destinații, pe care să le explorezi cu atenție. „Bifarea rapidă a locurilor poate duce la o experiență mai puțin satisfăcătoare,” spune el.

Apoi, al doilea sfat: Aplaudă când avionul aterizează. Un astfel de gest reprezintă o notă de apreciere pentru pilot și echipaj. „Pilotul se așteaptă la asta, iar ceilalți pasageri te vor aprecia,” afirmă Christian.

3.Verifică recenziile pe Google. Pentru a putea găsi cele mai interesante locuri, Christian recomandă turiștilor să verifice recenziile de pe Google Maps. Alegând locuri bine cotate, poți identifica rapid cele mai valoroase experiențe în destinația ta.

Al patrulea sfat: Îmbarcă-te ultimul. Pentru pasagerii care zboară la clasa economică, îmbarcarea la final ar putea reprezenta un avantaj. „Poți să verifici dacă sunt locuri libere lângă fereastră sau pe rândurile cu mai mult spațiu,” explică el.

Și ultimul sfat oferit de YouTuber este: Poartă un hanorac. Indiferent de locul călătoriei, un hanorac este întotdeauna util. „Poate fi folosit pentru a te încălzi, dar și pentru a ascunde bagaje suplimentare în buzunarul mare,” sugerează Christian.