Românii care trăiesc la bloc, fie că sunt proprietari sau chiriași, trebuie să respecte mai multe reguli. În caz contrar, aceștia riscă să primească amenzi usturătoare, care pot ajunge chiar la suma de 10.000 de lei.
Astfel, potrivit legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, prevederile regulamentului de bloc trebuie să fie respectate de toate persoanele care pătrund în incinta clădirii, nu doar de proprietarii de apartamente sau chiriași. Astfel, regulile se aplică și în cazul persoanelor care sunt găzduite pentru puțină vreme sau de cele care se află în trecere prin bloc, indiferent de motiv.
De aceea, locatarii care operează modificări nelegale în apartamente, care schimbă destinația acestora fără să treacă însă prin procesul legal sau care nu vor să coopereze cu asociația atunci când au de gând să efectueze mai multe reparații vor putea fi amendaţi sever.
Însă, aceleași „pedepse” se vor aplica și în cazul celor care vor refuza accesul de urgență în apartamente sau care vor sta pasivi în cazul unor reparații ce ar trebui făcute și care-i prejudiciază pe alții, scrie Antena 3 CNN.
Ce spune legea
Conform legii, mai jos sunt enumerate cinci greșeli pe care le pot face românii care stau la bloc, pentru care pot fi amendați drastic de polițiștii locali, reprezentanți din primărie sau inspectori de stat în construcții:
– cei care nu comunică modificarea suprafeței utile către asociația de proprietari și administrația fiscală vor risca o amendă între 200 și 1.000 de lei;
– dacă nu permit accesul în locuință președintelui asociației/unui membru al comitetului executiv/administratorului și unei persoane calificate pentru reparațiile ce trebuie făcute proprietății comune (și pentru care e absolut necesar accesul în locuință), proprietarii respectivi vor risca o amendă între 500 și 3.000 de lei;
– cei care pun în pericol integritatea structurii clădirii sau a altor apartamente ori buna funcționare a instalațiilor vor risca amenzi între 500 și 3.000 de lei;
– o amendă între 5.000 și 10.000 de lei e prevăzută pentru schimbarea de către proprietar a destinației locuinței sau spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință fără autorizațiile și aprobările legale; aceeași sancțiune este și pentru modificarea aspectului proprietății comune de către proprietari, precum și a elementelor constructive fără respectarea Legii asociațiilor;
– proprietarii care nu se ocupă de lucrările de întreținere/reparații/înlocuire ce țin de proprietatea sa individuală, dacă prin asta se pot produce prejudicii celorlalți proprietari vor risca tot o amendă între 5.000 și 10.000 de lei, se arată în lege.
De altfel, în Monitorul Oficial este stipulate faptul că „toți proprietarii, precum și chiriașii din condominiu, persoanele care locuiesc, persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată sau persoanele aflate în tranzit în condominiu sunt obligate să respecte prezentul regulament”.
Ce blocuri vor fi afectate de cutremure mari
La o săptămână jumătate după au avut loc cutremurele devastatoare din Turcia, experții români în construcții au încercat să explice populației ce blocuri vor rezista cel mai mult în cazul producerii unor seisme puternice și în România.
Înainte de toate, specialiștii au precizat că normativele în ceea ce privește ridicarea unui bloc au devenit din ce în ce mai riguroase de-a lungul timpului.
„După ’90, a existat o perioadă în care multe persoane, întreprinzători, s-au apucat să construiască fără să fie specialişti. Între timp, legislaţia s-a înăsprit. Din fericire, ăia nu s-au aventurat la blocuri înalte”, a precizat Adriana Eftimie, director general Patronatului Societăţilor de Construcţii.
„Cutremurele din zona Vrancea sunt cutremure de adâncime medie (de la 70 km şi până la 170 km adâncime), aşa că produc oscilaţii de perioadă mai lungă decât majoritatea cutremurelor din lume. Astfel, construcţiile de 1-2 etaje nu ar trebui să se prăbuşească în cazul unui seism puternic. În timp ce clădirile înalte, mai mari de 4 etaje, pot fi mai puternic afectate. După tragedia din ’77, însă, standardele de proiectare au fost adaptate seismelor specifice ţării noastre”, a adăugat Alexandra Marin, reporter Observator.