Românii care lucrează suficienți ani în România și Spania ar putea beneficia de două surse de venit atunci când se pensionează. Această inițiativă a fost discutată de ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi, atunci când s-a întâlnit cu omologul său spaniol, Jose Luis Escriva Belmonte.
Documentul semnat de cei doi miniștri are rolul de a asigura colaborarea statelor în vederea incluziunii și solidarității sociale. Astfel, românii sunt încurajați să muncească pe teritoriu spaniol, precum și vice versa. Muncitorii care îndeplinesc stagiul minim de cotizare de 15 ani pe teritoriile ambelor state vor fi eligibili atât pentru o pensie românească, cât și pentru una spaniolă, conform documentului de colaborare dintre cele două Ministere ale Muncii și Solidarității Sociale.
Rezultatele vizitei din Regatul Spaniei
În perioada 27 februarie – 2 martie 2023, Marius Budăi a participat la o vizită la nivel înalt în Regatul Spaniei. Dat fiind că în momentul de față peste 1 milion de români rezidă în Spania, iar peste 340.000 cotizează la bugetul statului spaniol, măsura pensiei duble este considerată o cale prin care să fie întărite relațiile de colaborare dintre cele două state. De asemenea, România și Spania au în comun faptul că au fost luate în vizor de Comisia Europeană. Ambele țări trebuie să își reformeze sistemul de pensii publice pentru a beneficia de o sumă cât mai mare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Am discutat cu omologul spaniol despre reformele pe care ambele state le-au inclus în Planurile lor de redresare și reziliență, dar și despre modalitățile prin care poate fi întărită colaborarea dintre instituțiile cu atribuții în domeniul protecției lucrătorilor, al pensiilor și beneficiilor sociale.
Ne aflăm într-o perioadă în care ambele țari au ca jalon în PNRR reforma pensiilor, pe care trebuie să o realizăm cu respect și demnitate față de cetățeni”, a declarat Marius Budăi.
Cum veți primi banii
În cazul în care ați cotizat cel puțin 15 ani atât în România, cât și în Spania, sunteți eligibil pentru ambele pensii. Este la latitudinea pensionarului dacă își primește ambele surse de venit din partea aceleiași țări sau dacă optează ca pensiile separate să vină fiecare din partea corespunzătoare.
În cazul în care un cetățean român întrunește stagiul minim de cotizare pe teritoriu spaniol, dar nu și în România, atunci va avea dreptul la pensia minimă din Spania. La fel, dacă nu a lucrat 15 ani în Spania, dar a depășit stagiul în România, va putea să primească pensia din partea statului român.
Cei doi miniștri ai Muncii speră ca mobilitatea în scopuri profesionale să fie și mai stimulată de noile măsuri pe care le-au discutat.