Infofinanciar > Info > Românii care vor petrece Revelionul în afara țării se înghesuie deja la frontiere
Info

Românii care vor petrece Revelionul în afara țării se înghesuie deja la frontiere

Românii care vor petrece Revelionul în afara țării se înghesuie deja la frontiere
Foto: facebook.com

Românii care vor petrece Revelionul în afara ţării încep să aglomereze punctele de trecere a frontierei.

În judeţul Arad, la Nădlac 2 se aşteaptă deocamdată 50 de minute, iar Poliţia de Frontieră a luat măsuri pentru fluidizarea traficului. Asta, în speranța scurtării timpilor de asteptare pentru controlul documentelor de călătorie.

La acesta oră, timpii de aşteptare pentru ieşirea din ţară sunt de până la 40 de minute la Nadlac 1, pe DN 7 şi de până la 10  minute în Turnu şi Vârşand.

Se înghesuie deja

Inspector principal de poliție Andrei Alexandru Dincă, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad: ”Poliția de Frontieră Arad continuă măsurile de supraveghere a frontierei de stat și de fluidizare a traficului în punctele de trecere desfășurate în contextul special al sărbătorilor de iarnă și întâmpinarea noului an”.

”Un exemplu este suplimentarea personalului planificat pentru controlul documentelor, adaptată la infrastructura fiecărui punct, astfel încât să putem asigura un control operativ și eficient pe ambele sensuri de deplasare. În egală măsură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieșire sau intrare în țară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, dacă situația o va impune, vor fi folosite inclusiv stații mobile de control”.

Accesați aplicația

”Recomandăm persoanelor care doresc să petreacă Anul Nou în afara granițelor țării să tranziteze frontiera națională prin toate punctele de frontieră deschise în regim internațional. Informații cu privire la situația traficului se pot obține de pe aplicația Trafic online, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, unde se poate vedea o medie a timpilor de așteptare din punctele de trecere, astfel încât în momentul în care se apropie de frontieră, o persoană poate vedea și preselecta un punct unde timpul de așteptare este mai scăzut!”, ne-a mai spus Andrei Alexandru Dincă.