Infofinanciar > Educație financiară > Românii fac economii, nu și investiții. Cum poți să-ți pui banii să producă pentru tine
Educație financiară

Românii fac economii, nu și investiții. Cum poți să-ți pui banii să producă pentru tine

Românii fac economii, nu și investiții. Cum poți să-ți pui banii să producă pentru tine
Sursa foto: Arhiva companiei

Cel mai mare procent din economiile românilor, mai mult de două treimi, merge către depozitele bancare. Dar randamentul acestora este inferior ratei inflației. Specialiștii în finanțe susțin că fondurile de investiții pot pune banii economisiți la muncă, cu efort redus, dar cu riscurile de rigoare.

Unul din doi români face economii, conform Barometrului Datoriilor 2024, realizat de IRES. Cei mai mulți țin banii în bancă sau acasă, „la saltea”, cum este cazul majorității persoanelor peste 50 de ani. Foarte puțini se gândesc să facă și investiții.

Cei mai mulți (12%) preferă să o facă în valută. Alți 11% aleg să investească în pensii private. Dar acestea sunt excepții. O treime dintre conaționali declară că au economii cât să le acopere cheltuielile necesare pentru cel mult o lună. Un procent similar au pentru 2-3 luni. Doar 20% au pentru 6 luni sau mai mult.

Problema cu banii puși la păstare este că, sub efectul inflației, dar nu numai, valoarea lor de cumpărare scade. De exemplu, banii care vă ajungeau în 2023 pentru un proiect de renovare a locuinței au devenit insuficienți sau, în cel mai bun caz au ajuns la limită anul trecut. Motivele sunt evidente – prețul materialelor de construcții a continuat să crească. Iar mâna de lucru calificată a devenit tot mai greu de găsit și, prin urmare, mai scumpă.

Randament de 40% pentru fondurile de investiții

Creșterea economiilor prin adăugarea de noi sume este una lentă, chiar dacă nu țineți banii în casă. Conturile bancare de economii nu oferă randamente extraordinare. În marea majoritate a cazurilor valoarea este sub cea a ratei inflației anunțate de BNR. Iar conform previziunilor, scăderea acesteia nu va fi una accelerată în 2025.

Specialiștii în finanțe susține că există însă soluții prin care deprecierea valorii fondurilor economisite poate fi stopată. Ba, mai mult, poate fi crescută. Ideea este simplă și deloc nouă – să faceți investiții. Adică să vă puneți banii la să producă. Evident, implică și un factor de risc. Iar pentru a încerca să controlați, pe cât posibil, riscurile și ca să vă creșteți randamentul investițiilor trebuie să alocați timp și efort. Adică exact resursele de care puțini mai dispun în prezent.

Dar și pentru această problemă există soluții, conform experților – fondurile de investiții. Cunoscute și sub numele de fonduri mutuale sau organisme de plasament colectiv, acestea au un mecanism de funcționare simplu și clar: adună bani de la mai multe persoane și îi „plasează” astfel încât să crească valoarea sumelor investite. Peste ceea ce oferă conturile de economii, pentru că altfel nu ar fi rentabile. Avantajul este că investițiile cu pricina sunt făcute de către specialiști în domeniu, cu experiență și rezultate.

Iar potrivit Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) avem așa ceva și în România. De exemplu, potrivit AAF, activele administrate de fondurile de investiții din țara noastră crescuseră cu aproape 40% în ultimii 10 ani. Iar în 2023, randamentul mediu al primelor cinci fonduri fusese de 33%.

De ce sunt avantajoase

Fondurile de investiții sunt soluția optimă pentru persoanele care nu dispun nici de timp, nici de competențe avansate în domeniul financiar și care vor să își pună banii la muncă. Desigur, alegerea unui fond necesită documentare înainte de a face pasul. Dar, comparativ cu a vă ține la curent cu evoluțiile pieței, este unul minor.

Pentru a face o alegere în cunoștință de cauză, este nevoie să vă analizați apetitul de risc. Pentru că fondurile fac investiții în diverse categorii de active, iar fiecare vine cu diverse grade de risc. De exemplu, fondurile care investesc titluri de stat sau certificate de depozit sunt considerate ca fiind sigure. Dar randamentul lor este unul apreciat drept modest, comparativ cu cele care investesc în obligațiuni. La polul opus sunt fondurile de acțiuni, cu randamente mari, dar și riscuri pe măsură.

Marea majoritate a fondurilor folosesc plasamanete mixte din cele trei categorii. O logică bazată pe principiul de a nu amplasa toate ouăle într-un singur coș. Respectiv de a menține riscurile la un nivel acceptabil. Este un principiu pe care specialiștii în finanțe îl recomandă să fie adoptat și de către investitorii în fonduri. Diversificarea portofoliului de investiții reprezintă o soluție de a ține riscurile sub control. Scăderea randamentului investițiilor într-un fond poate fi compensată prin creșterea dintr-altul. Iar cu cât există mai multe investiții, cu atât balanța poate fi menținută pe minus.

Cum funcționează

Faptul că vă scapă de bătaia de cap cu deciziile asupra investițiilor nu este singurul avantaj oferit de fonduri Un alt beneficiu important este acela că nu aveți nevoie de sume mari pentru a deveni investitor. Valoarea de achiziție a unităților de fond este accesibilă. Iar acestea pot fi răscumpărate – adică se pot recupera banii – atunci când investitorul consideră oportun sau are nevoie de lichidități.

Aici se impun însă două precizări. Prima este că regula de mai sus se aplică în cazul fondurilor deschise de investiții. În cazul celor închise, achizițiile și răscumpărarea de unități de fond se face doar la anumite date prestabilite.

A doua precizare importantă este că la răscumpărare, din valoarea netă a unității se scad și comisionale percepute. Și din acest motiv, trebuie citite cu atenție prospectele fondurilor, care sunt aprobate de ASF. Conform prevederilor autorității, prospectele „trebuie să includă toate informațiile necesare, astfel încât investitorii să poată lua deciziile referitoare la investiții în cunoștinţă de cauză”. Nu este singura obligație pe care o au fondurile. Acestea trebuie să emită nu doar proaspecte, ci și rapoarte periodice și documente cu informații relevante pentru investitori.

Ca orice investiție, nici cele în fondurile de investiții nu poate fi considerată 100% sigură. Chiar dacă evoluțiile anterioare au fost pe plus, acestea nu reprezintă o garanție că se vor menține pe un trend ascendent. Însă cine nu riscă nu câștigă. Iar avantajul este că, în cazul fondurilor de investiții, managementul este realizat de către profesioniști în domeniu.

Conform datelor AAF, activele nete ale celor 247 de fonduri deschise și închise, locale și străine, din România crescuseră în primele 11 luni din 2024 cu 20,1%. Cele mai performante 5 fonduri înregistraseră randamente între 20% și 40,5% în ultimele 12 luni. Ceea ce poate fi atractiv pentru românii care se decid să investească. Numărul celor care o făcuseră deja ajunsese la începutul anului trecut la aproape 600.000 potrivit hotnews.