Multe medicamente clasice menite să ajute românii cu diverse afecțiuni nu sunt prezente în farmaciile de la noi din țară.
În acest context, conform unui expert din domeniu, mai multe probleme au fost sesizate în farmacii de la începutul anului. Astfel de situații duc la discontinuitatea în privința anumitor medicamente care sunt folosite pentru diverse afecțiuni.
Este vorba despre cele care ajută în cazul diabetului, bolilor cardiovasculare, oncologie sau bolilor autoimune.
„Ca în fiecare an, sunt două probleme. De obicei, marile firme, producătorii, îşi fac necesarul pentru un an şi asta înseamnă că la sfârşitul anului acele depozite de medicamente care erau venite în ţară se termină. Până în ianuarie, ei nu pot face comenzi noi, deci asta înseamnă că undeva din decembrie până la mijlocul lui ianuarie sunt foarte multe medicamente lipsă”, a declarat Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiilor Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor.
Nu doar noi suferim
Specialista a precizat că o altă problemă foarte mare este lipsa plăților. Cauza principală este faptul că multe farmacii rămân blocate fiindcă nu au primit suma de bani din programele naționale.
„A doua problemă este cu întârzierea plăţilor. Sunt multe farmacii care sunt blocate la distribuitor deoarece nu au primit banii nici în luna decembrie pentru programele naţionale. Aici vorbim despre medicamentele scumpe”, a arătat Beatrice Speteanu.
Important de precizat este faptul că problema nu este prezentă doar la noi în țară. În acest context, există o lipsă la nivel european în cazul anumitor medicamente. „Pe lângă toate acestea, sunt clasicele lipsuri, deficitarele care pleacă şi la export, medicamentele care lipsesc la nivel european din cauza lipsei de materie primă, a substanţei active şi tot aşa. Cea mai mare problemă este acum la început de an de fiecare dată. Sunt spitale care trimit pacienţii să caute medicamente oncologice, pentru că momentan nu sunt în stoc, la fel au existat pauze de imunoterapie cel puţin de două săptămâni pentru un anumit produs deoarece, la fel, abia a intrat în ţară recent, el lipsind de la mijlocul lui decembrie. Acel medicament la nivel mondial a fost cel mai vândut medicament”, a explicat specialista în domeniu.
Problema mare a românilor: Exportul paralel
Spre exemplu, mulți pacienți care suferă de afecțiuni precum diabetul, nu mai găsesc medicamente asemănătoare cu Ozempic. Acesta a dispărut de pe piața de la noi din țară din cauza politicii de preț.
„Medicamentele clasice lipsesc din toate categoriile de afecţiuni: diabet, boli cardiovasculare, oncologie, bolile autoimune, toate clasele terapeutice au câteva medicamente deficitare. Crizele de anul trecut nu s-au rezolvat cu aceste medicamente care tot timpul vin în cantităţi foarte mici, din contră, acum se vede că este şi mai mare lipsa lor”, a subliniat Beatrice Speteanu.
Criza medicamentelor mai este cauzată și de către exportul paralel. Medicamentele sunt exportate către țări unde sunt plătite sume mai mari. Astfel, situația este una mai rentabilă în acele zone pentru producători. Din această cauză românii au rămas fără multe soluții medicale de ultimă generație, conform dailybusiness.