Tot mai multe firme și-au suspendat activitatea la noi în țară. Numărul acestora s-a majorat în primele șase luni din 2024. Mai exact, s-a ajuns la 10.412, cu 31,17% mai mult față de același interval al anului anterior. Aceste informații au fost oferite de reprezentanții Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
București a fost orașul care a înregistrat cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea. Mai exact, 1.236, o valoare cu 25,99% mai mare decât în primul semestru din anul anterior. În top, după Capitală, se află Clujul, cu 663 de firme suspendate, cu 17,97% mai mult. Urmează, mai apoi, Iași – 467 (plus 42,81%), Brașov – 455 (plus 25%), Bihor – 449 (plus 59,79%) și Timiș – 419 (plus 39,2%).
Însă, există și județe care au înregistrat un număr mic de suspendări. Este vorba despre Gorj, cu 69. Totuși, numărul este în creștere cu 2,99% comparativ cu primele șase luni ale anului anterior. Urmează Ialomița – 70 (plus 18,64%), Covasna – 75 (plus 31,58) și Teleorman – 81 (minus 3,57%), informează profit.ro