Infofinanciar > Info > Românii nu vor muri de frig. Când se va da ajutorul pentru încălzire în 2024
Info

Românii nu vor muri de frig. Când se va da ajutorul pentru încălzire în 2024

ajutor încălzire (sursă foto: ziarul de muscel)
Sursa foto Arhiva companiei

Începând cu această lună, la românii beneficiari va ajunge ajutorul de încălzire. Totuși, trebuie să știe aceștia că trebuie depuse dosarele.

Persoanele singure, pensionarii și familiile ce primesc venitul mediu lunar și se încadrează în condițiile de acordare vor primi de la stat acest ajutor. Trebuie reținut faptul că ajutorul se acordă pentru perioada noiembrie 2024- martie 2025.

Ajung banii pentru încălzire

Beneficiarii nu vor primi aceeași sumă de la Guvern. Valoarea ajutorului diferă în funcție de venitul net lunar ce este înregistrat în dosarul pentru ajutor.

„Veniturile care se iau în calcul pentru acordarea ajutorului de încălzire sunt aceleași ca și în cazul ajutorului social, respectiv: salarii, pensii, indemnizații de șomaj, alte drepturi de asigurări sociale, indemnizații speciale etc”, au transmis oficialii de la Ministerul Muncii.

Aceștia au specificat faptul că venitul net mediu lunar pe membru de familii trebuie să fie sub suma de 1.386 de lei. Suma diferă în cazul persoanelor singure. Acestea trebuie să nu aibă un venit net mai mare de 2.053 de lei.

„Și pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de ajutorul de încălzire. Pentru vârstnicii cu pensiile recalculate se oferă ajutor de la stat dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite de mai sus”, au adăugat oficialii.

Statul oferă un ajutor ce poate compensa cheltuielile cu încălzirea de la 10% la 100%. Totuși, valoarea ajutorului scade direct proporțional cu majorarea veniturilor salariale. Trebuie reținut faptul că nu se va acorda o compensare mai mică de 250 de lei/ lună pentru gaze naturale și 500 de lei/ lună pentru energie electrică. De asemenea, în ceea ce privește ajutorul pentru combustibilii solizi sau petrolieri, ajutorul nu va fi mai mic 320 de lei/lună.

Românii care depun dosarele până la 20 noiembrie vor avea stabilit dreptul la ajutor încă din luna noiembrie. Cei care depun dosarele după această dată, dreptul de a primi ajutorul se va lua în considerare din luna decembrie.

Ce acte se depun la dosar?

Atunci când depun dosarele, românii trebuie să fie atenți la documentele din acestea.

Actele care se dpun pentru a primi ajutorul sunt:

  • Cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, însoţită de documentele doveditoare;
  • Documente de identitate titular şi membrii (B.I., C.I., C.I.P., P, P.S.T., P.S.P., D.I.);
  • Copie factura energie termică, gaze naturale, energie electrică. Acte doveditoare privind locuinţa precum: Contract de vânzare-cumpărare;
  • Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu clauză de habitaţie;
  • Contract de închiriere;
  • Contract comodat;
  • Certificat de moştenitor/act succesiune;
  • Împuternicire notarială întocmită de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere, ori de reprezentantul legal al persoanei singure, care nu a împlinit vârsta de 16 ani; Titularii trebuie să facă dovada legală a gospodăririi separate (factură de curent electric, factură de gaze, factură de apă) în situaţia în care la o adresă locuiesc mai multe familii;
  • Adeverinţă de la Asociaţia de Proprietari/Locatari din care să rezulte numele, prenumele, persoanelor înregistrate în cartea imobilului şi care figurează la cotele de întreţinere; codul radet;
  • adresa de e-mail a asociaţiei, conform dailybusiness.ro.