Infofinanciar > Info > Românii au parte de o nouă zi cu temperaturi ridicate. Este în vigoare un Cod galben de căldură
Info

Românii au parte de o nouă zi cu temperaturi ridicate. Este în vigoare un Cod galben de căldură

Românii au parte de o nouă zi cu temperaturi ridicate. Este în vigoare un Cod galben de căldură
Sursa foto: arhiva companiei

După cum au informat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie, în ziua de luni, 26 august, este în vigoare un Cod galben de căldură. Acesta va persista, dar va continua și să se extindă. Maramureșul, jumătatea de vest a Transilvaniei, vestul Moldovei, nordul Olteniei și al Munteniei, dar și Dobrogea continentală vor înregistra un disconfort termic ridicat.

În acest zone, indicele temperatură-umezeală (ITU) va trece peste pragul critic de 80 de unități. Cele mai ridicate valori termice care se vor înregistra se vor încadra între 34 și 36 de grade Celsius.

Pe parcursul zilelor care urmează, valul de căldură se va restrânge. De asemenea, instabilitatea atmosferică se va accentua.

De asemena, tot în ziua de luni, 26 august, va mai fi în vigoare un Cod portocaliu de vreme caniculară. Acesta se aplică pentru 20 de județe, dar și pentru municipiul București.

„Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv. În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat. Iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 36 – 38 de grade. Iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală”, arată prognoza ANM, conform profit.ro