În ziua de vineri, 22 noiembrie, românii vor avea parte de un val puternic de ninsori. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au actualizat prognoza. Din aceasta se poate observa că vremea va fi una instabilă la nivelul întregii țări.
Vineri, 22 noiembrie, vremea va fi una mohorâtă. Reprezentanții ANM au transmis că românii vor avea parte de ninsori, dar și de ploi. Un alt lucru care trebuie menționat este că nicio regiune din țară nu va fi scăpată de fenomenele extreme.
Ploi în țară
În sudul și sud-estul țării va ploua, iar în centrul țării se preconizează precipitații mixte pe parcursul zilei, urmate de ninsori intense. Aceasta va afecta puternic zona respectivă. În restul regiunilor, va ninge și ele.
Vântul va fi destul de puternic în Carpații Meridionali, unde ninsoarea va fi viscolită. În același timp, vânturi mai slabe vor afecta și centrul și sudul țării.
Temperaturile maxime din țară vor varia între 2 și 14 grade Celsius, iar în timpul nopții, minimele vor scădea până la -7 grade, având valori de până la 8 grade în majoritatea regiunilor.
Prognoza meteo
„Cerul va avea înnorãri şi temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile. În regiunile sudice şi sud-estice vor fi ploi şi pe alocuri, trecãtor lapoviţã, în centrul ţãrii- ziua vor fi precipitaţii mixte, iar noaptea vor predomina ninsorile, în timp ce, în restul zonelor va ninge.
Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri în zona Carpaţilor Meridionali, cu precãdere la altitudini mari viscolind ninsoarea, iar la viteze semnificativ mai mici, în estul şi local în centrul şi sudul ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 14 grade, iar cele minime între -7 şi 8 grade”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București
Vineri, 22 noiembrie, vremea în București va fi instabilă. ANM anunță ploi pe parcursul zilei, iar seara, precipitațiile vor trece la ninsoare.
Vântul va deveni mai puternic în a doua parte a zilei, iar în București, maximele vor ajunge la 14 grade. Seara, temperaturile vor scădea semnificativ, atingând 2 grade, informează news18.ro