Infofinanciar > Info > Românii își pot pierde pensiile în 2024! Regulile sunt stricte
Info

Românii își pot pierde pensiile în 2024! Regulile sunt stricte

pensie (sursă foto: Botoșăneanul)
sursă foto: arhiva companiei

Reprezentanții statul vin cu noi schimbări în 2024. Pensionarii vor fir nevoiți să urmeze noi reguli. Noul an aduce modificări la nivelul legii pensiilor. Există vești bune, precum majorările, cât și unele mai puțin favorabile. Pensionarii vor fi în pericol de a-și pierde venitul lunar încasat de la stat. Este vorba de cei care locuiesc în străinătate.

Pensionarii români care au reședința în alt stat vor avea noi obligații. Aceștia vor fi nevoiți să dovedească de două ori pe an autorităților române că sunt încă în viața. Acest proces va fi realizat prin completarea unui formular.

Românii își pot pierde pensia de la stat în 2024

Pensionarii români cu domiciliul în străinătate sunt obligați să facă dovada faptului că trăiesc în 2024. Aceștia vor avea de completat un formular de două ori pe an. Care ulterior va fi trimis în România. În caz contrar, plata pensiei este oprită. Această alegere a fost făcută pentru că, în multe cazuri, banii din pensie sunt încasați în mod necorespunzător. Familia nu declară decesul și primesc în continuare bani din partea statului.

Vârstnicii sunt obligați prin lege să predea acest formular de două ori pe an, la 31 martie și la 30 septembrie. Pensionarii care locuiesc în străinătate sunt obligați să completeze așa numite „certificat de viață” în fața unei autorități din țara de origine. Fondurile teritoriale de pensii din țara noastră ar putea primi documentul prin poștă sau prin mail. În plus, plata pensiei va fi suspendată începând cu luna următoare dacă acest document nu este furnizat la timp.

Prea multă birocrație

Pensionarii stabiliți în străinătate spun că aceste măsuri le îngreunează viața. Aceștia sunt puși pe drumuri pentru a face dovada faptului că încă trăiesc. Lucru care pentru multe persoane în această situație este absurd.

„Ne pune pe drumuri mai mult şi nu e atât de simplu. Pierzi două zile. Aici este obligatoriu să te deplasezi la primărie sau la un funcţionar. În loc să se îmbunătăţească, se îngreunează situaţia” a spus Radu Nicolae, pensionar stabilit în Italia.

Pagube de 300.000 de lei

Statul vine cu această nouă măsură pentru a fi precaut. Certificatul de viață este o măsură de siguranță, deoarece pagubele cu plata pensiei în străinătate au fost foarte mari. Doar anul trecut, statul a pierdut 300.000 de lei din plata pensiei unor români care decedaseră în străinătate. Rudele pensionarilor nu declară decesul și își însușesc bani necuveniți. „Nu întotdeauna suntem notificaţi de către aparţinători, de către rudele persoanelor decedate, cu privire la faptul că au decedat” a spus Luiza Florescu, director Direcție Relații Internaționale.

Mulți recunosc că aceste măsuri vor reprezenta o povară pe umerii vârstnicilor. Însă, pentru a ține evidența banilor statului, inițiativa este necesară. „Nu este la îndemâna cuiva să-l mai încarci cu un document care trebuie reînnoit şi retransmis, dar este o reglementare care trebuie să existe” a spus Luciana Cănilă președinte Federația pensionarilor din România, conform Observator .