Infofinanciar > Info > Românii primesc bani în luna august! Cei 250 de lei intră pe card
Info

Românii primesc bani în luna august! Cei 250 de lei intră pe card

pensiile majorate din ianuarie(sursă foto: antena3.ro)
Sursa foto: arhiva companiei

În luna august a acestui an milioane de carduri sociale „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei. După cum a informat ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, aproape 2,6 milioane de beneficiari vor beneficia de o nouă tranșă a acestui sprijin.

Cardurile sociale se oferă atât copiilor, cât și adulților, care sunt încadrați cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu. Însă, veniturile lunare ale acestora nu trebuie să fie mai mari de 2.000 de lei.

Cine mai primește sprijinul

Sprijinul mai este oferit, de asemenea, și familiilor care au în întreținere cel puțin doi copii cu vârsta sub 18 ani. Una dintre condiții este ca aceștia să nu realizeze venituri lunare mai mari de 675 de lei pe membru de familie. Și aceștia au posibilitatea de a primi sprijinul din partea Guvernului.

De asemenea, se mai încadrează și familiile monoparentale. Veniturile lunare ale acestora nu trebuie să treacă de suma de 675 de lei pe membru. În plus, acest ajutor mai este destinat și persoanelor care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune. Asta conform legii 196/2016 privind dreptul la ajutorul de incluziune, modificată și completată ulterior.

Bani pentru seniori

Și seniorii pot beneficia de acest ajutor financiar care este inclus în programul „Sprijin pentru România”. Este vorba despre pensionarii care se află în evidența Caselor de pensii.

Însă, un lucru care trebuie menționat este faptul că veniturile acestora nu pot să depășească pragul de 2.000 de lei lunar. Nu în ultimul rând, acest sprijin se mai acordă și persoanelor care beneficiază drepturilor oferite în baza legii cu caracter special sau persoanelor fără adăpost.

Utilizarea cardurilor

Beneficiarii acestor carduri le pot utiliza pentru a-și achiziționa mese calde sau produse alimentare. Dacă acest lucru nu este respectat, ele se pot anula.

În anul 2024 s-a adus o modificare. Este vorba despre creșterea pragului de la care se acordă sprijinul financiar. El s-a majorat la suma de 2.000 de lei. Anterior, numai persoanele care aveau venituri de până la 1.700 de lei puteau beneficia de cei 1.500 de lei anual, informează mediaflux.ro

De asemenea, ceea ce mai trebuie menționat este că banii sunt transferați pe carduri din două în două luni. Până acum, în 2024, acestea au fost virate în luna februarie, aprilie, iunie și acum urmează august. Beneficiarii vor mai primi bani în octombrie și decembrie. Tranșele sunt egale, de 250 de lei.