Infofinanciar > Info > S-a aflat. Care sunt românii ce vor primi 700 de lei în plus la pensie 
Info

S-a aflat. Care sunt românii ce vor primi 700 de lei în plus la pensie 

S-au aprobat normele de aplicare a legii pensiilor
Sursa foto Arhiva companiei

De la 1 septembrie, pensiile a peste 3 milioane de români vor crește. Acest lucru se întâmplă având în vedere recalcularea pensiilor de care aceștia vor beneficia. Vor putea exista creșteri ale veniturilor seniorilor și de 80%. Totuși, unii nu vor primi nimic.

Milioane de pensionari vor primi din septembrie un venit mai mare cu 700 de lei. Acest lucru a fost confirmat de Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Cine va primi pensie mai mare cu 700 de lei în septembrie?

Este vorba de românii ce au un stagiu de cotizare de 35 de ani și care au lucrat pe salariu minim pe economie. Astfel, aceste persoane vor beneficia de o majorare de 80%. În prezent aceștia beneficiază de o pensie de 1.281 de lei. După 1 septembrie, ei vor primi 1.900 de lei.

Majorările veniturilor seniorilor se fac diferit, întrucât vor fi luate în considerare mai multe aspecte.

Vor exista diferențe clare între cei ce au pensie minimă, dar o cotizație de 15 ani și cei ce au cotizat 35 de ani, dar au aceeași pensie minimă. Dacă cei ce au cotizat 35 de ani, au lucrat pe un salariu minim, primesc în momentul actual pensia egală cu cea a celor ce au cotizat 15 ani.

Se va face diferența între pensii

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a discutat despre aceste diferențe.

„Din păcate, 15-20 de ani dacă ar fi fost cu salariu minim la normă întreagă, tot ar fi fost ceva, dar mulți ani sunt cu jumătate de normă la salariul minim sau chiar cu două ore ori contribuția, vă dați seama că a fost doar la cele două ore plătite sau patru ore sau chiar normă întreagă cu salariul minim”, a transmis acesta.

De asemenea, va fi introdusă o nouă formulă de calcul. Astfel, persoanele ce au cotizat 35 de ani sau mai mult vor primi puncte de stabilitate. Acestea se acordă având în vedere perioada lucrată.

Conform mediaflux.ro, se acordă 0,5 puncte pentru cei ce au lucrat între 25 și 30 de ani lucrați.

Pentru cei ce au lucrat între 30 și 35 de ani, se acordă 0,75 de puncte. Acestea se oferă pentru fiecare interval din perioada menționată.

„Trebuia cumva să-i departajăm pe cei care au lucrat doar 15 ani și pe cei care au lucrat și au stat totuși în câmpul muncii 35 de ani. Este o reparație cumva pentru cei care au lucrat stagiul complet și o încurajare a muncii pe viitor, pentru cei care lucrăm, suntem acum în activitate să stăm cât mai mult în câmpul muncii. Şi atunci a intervenit această discuție și această idee cu punctele de stabilitate peste 25 de ani, unde cei 25 de ani reprezintă acea medie a stagiilor de cotizare din România”, a continuat fostul ministru al Muncii.

Marius Budăi a menționat și faptul că după 36 de ani de muncă, românilor li se acordă un câte un punct.