O nouă veste foarte bună a fost anunțată pentru românii cu venituri mici. Multe persoane la nivelul țării se confruntă cu venituri extrem de mici, pe care trebuie să le gestioneze corect, cu scopul de a avea destui bani pentru a achiziționa cele necesare unui trai decent. Cei care au pensii sau venituri de sub 1.500 de lei vor beneficia de mai mulți bani în plus de la toamnă.
Această nouă sursă de venit se adresează românilor vulnerabili, care se confruntă cu multe probleme din punct de vedere al banilor. Astfel, în acest context este vorba de noi ajutoare de la stat ce au rolul de a ridica puțin din presiunea pe care acești oameni o poartă pe umeri din punct de vedere financiar.
Noi ajutoare sociale pentru românii cu venituri mici
Noi ajutoare sociale vor fi acordate românilor vulnerabili, cu pensii și venituri modeste, pentru a le acoperi nevoile. Astfel, persoanele cu venituri mici vor începe să primească un nou lot de subvenții din această toamnă. Este vorba de noi fonduri pentru acordarea unor vouchere de alimente și de încălzire, precum și de anumite sume de bani destinate persoanelor vârstnice care primesc pensii modeste. Pentru pensionarii de peste 60 de ani, este prevăzută o alocație pentru energie de 700 de lei. În plus, pensia nu poate fi mai mare de 2.000 de lei. Statul le va da românilor cu pensii mai mici de 1.500 de lei un plus care are valoarea de 500 de lei. Pensionarii vor primi 400 de lei dacă pensia lor este cuprinsă între 1.501 și 2.000 de lei. În plus, persoanele care primesc pensii între 2.000 și 3000 de lei vor primi o indemnizație de 300 de lei. Carduri sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei vor fi oferite persoanelor cu pensii și venituri sub 1700 de lei, conform Capital.
Este important ca oamenii să învețe să-și gestioneze bugetul de care dispun, în așa fel încât să fie la punct cu cheltuielile necesare. Dar, nu întotdeauna românii au în vedere realizarea celor mai bune decizii legate de venituri, iar acest lucru poate avea un impact semnificativ la nivelul persoanelor cu salarii sau pensii mici. Centrul de excelență pentru cercetare în domeniul îmbătrânirii populației a realizat anul trecut o cercetare sub conducerea economistului australian Rafal Chomik, care a constatat că oamenii sunt cel mai capabili să ia decizii financiare înțelepte în jurul vârstei de 54 de ani. Probabilitatea de a lua decizii greșite crește odată cu vârsta, în special atunci când deciziile financiare devin mai complicate din cauza lipsei de cunoștințe în domeniu, potrivit aceluiași studiu.
Aproape o treime dintre respondenții români, la întrebarea privind banii, economiile și investițiile din cadrul chestionarului Eurobarometrului din iulie 2023 au fost capabili să răspundă corect la doar una dintre cele cinci întrebări, ceea ce este mult mai puțin decât media europeană. Studiul a constatat, de asemenea, că degradarea cognitivă legată de vârstă, care variază de la o persoană la alta, are un impact asupra capacității de a evalua corect riscurile din punct de vedere financiar.
Decizii financiare
O treime dintre persoanele cu vârste cuprinse între 45 și 54 de ani fac alegeri financiare în gospodăria lor. Acest procent este mic în comparație cu mai mult de jumătate dintre persoanele de peste 65 de ani. Majoritatea persoanelor din România care iau deciziile de ordin financiar la nivelul familiei, au cunoștințe foarte reduse în această direcție. În plus, la vârste mai înaintate, oamenii au cea mai mare încredere în propriile lor judecăți financiare. Se consideră că mulți adulți de peste 60 de ani suferă de o ușoară deteriorare cognitivă. Probleme cu memoria, limbajul sau judecata pot rezulta din această problemă, conform Daily Business .