Anunțul vine direct de la Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
”Avem și suntem într-un stadiu destul de avansat cu asta, în această primăvară vrem să lansăm aceste proiecte, avem prin bani europeni proiecte mature pe trei componente.
Una dintre ele se referă la programele de ucenicie. Și acum avem programe de ucenicie finanțate prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Dar acestea sunt finanțate de la bugetul de stat și ne dorim să schimbăm cumva finanțarea.
Să fie prin bani europeni, pentru creșterea competențelor. Noi ne dorim ca angajatorii să ofere venituri mai mari angajaților, dar datorită competențelor superioare pe care angajații le au. Nu ca o nevoie de a crește veniturile angajaților, ci ca o corelare între venituri și competențele și plus-valoarea pe care angajații o aduc într-o companie. Fie ea din mediul privat sau din mediul public”, a spus ministrul.