Noul Duster 3 face furori printre români. Primele 200 de automobile scoase la vânzare cu rezervare au fost comandate în 24 de ore.
Cele mai cerute modele de Duster 3 au fost motorizările 4×4 și Hybrid. Ca urmare, Dacia a suplimentat stocul pentru precomenzi cu versiunile TCe 130 4×4 și Hybrid 140. Acestea se adaugă celorlalte versiuni de motorizare și echipare, cu motoarele ECO-G 100 și TCe 130 4×2.
Dacia a suplimentat stocul pentru clienții din România cu 300 mașini care pot fi rezervate. TCe 4×4 și Hybrid 140 includ mai multe opțiuni, precum pachetul de iarnă cu parbriz încălzit, pachetul de parcare cu camere multi-view și pachetul Techno, cu încărcător wireless de telefon. Prețurile sunt de 27.550 euro, pentru TCe 4×4, și 28.900 euro, pentru Hybrid 140. Cea mai ieftină versiune, la 18.800 de euro, este Essential, cu motor ECO-G 100.
Primele mașini vor fi livrate în luna iunie, conform profit.