Angajații așteaptă în fiecare săptămână cu nerăbdare weekend-ul, pentru a se putea relaxa și a avea liber de la muncă. Mulți oameni au parte de job-uri extrem de solicitante și sunt foarte implicați, ducându-și mereu task-urile la final. Dar, pentru ca un angajat să ofere o productivitate maximă la locul de muncă trebuie să aibă și momente libere sau de relaxare. Anumiți angajatori au luat în seamă acest lucru și au început să introducă săptămâna de lucru care are doar 4 zile.
Prin reducerea săptămânii de lucru, românii se vor putea bucura de mai multe zile libere. Angajații vor avea parte astfel de o mai bună echilibrare a vieții personale și a celei profesionale.
Mai multe zile libere pentru români
Cetățenii ar putea avea parte acum de mai multe zile libere. Săptămâna de muncă s-ar putea transforma din 5 zile în doar 4, având astfel prilejul de 3 libere la nivelul unei săptămâni. Această tendință a micșorării săptămânii de lucru a fost abordată în multe state europene și se pare că acest sistem prinde popularitate și la nivel țării. Prin oferirea oamenilor mai multe ore de odihnă, aceștia se pot distra și relaxa alături de familie sau prieteni și de asemenea, vor avea mult mai multă energie și productivitate la locul de muncă.
În actuala societate, oamenii au nevoie de flexibilitate din punct de vedere al programului de muncă. În plus, o săptămână mai scurtă de lucru ar aduce un balans între viața profesională și cea personală. Se pare că unele întreprinderi din țară explorează acest stil de lucru, iar primele rezultate sunt promițătoare, potrivit unui articol recent. Unul dintre cazurile citate implică o bancă din România care le oferă angajaților opțiunea de a lucra doar patru zile pe săptămână în schimbul unor ture mai lungi în celelalte zile.
Prin urmare, lucrătorii au de ales între a-și lua o zi liberă la fiecare două săptămâni sau a beneficia de o jumătate de zi liberă săptămânal. Mihaela Ioniță, director de resurse umane la ING Bank România, spune că rezultatele de până acum a acestui experiment sunt foarte încurajatoare. Un sondaj intern realizat în rândul angajaților băncii a arătat că 82% dintre aceștia sunt în favoarea acestui stil de lucru și i-au acordat un punctaj perfect pe o scară de la 1 la 5. În plus, această expertiză a produs rezultate de care 90% dintre manageri sunt mulțumiți.
Proiect de lege
Popularitatea acestui sistem al săptămânii de lucru de 4 zile este în creștere. Multe companii sau întreprinderi au în vedere testarea unui astfel de program, având la bază și anumite decizii ale statului. Parlamentarii români introduc un proiect de lege care ar legaliza săptămâna mai scurtă de lucru în Codul Muncii. Acest lucru ar permite lucrătorilor și angajatorilor să stabilească de comun acord un program flexibil, cum ar fi lucrul patru zile pe săptămână, timp de zece ore în fiecare zi. Legea propusă doar oferă angajaților opțiunea de a lucra în acest sistem, nimic nu este impus sau obligatoriu.
Potrivit unui sondaj recent realizat de o platformă online, există discrepanțe considerabile între ceea ce își doresc lucrătorii români și ceea ce este pus la dispoziție de companii, în ceea ce privește săptămâna de lucru cu doar 4 zile. Cu toate acestea, acest stil de lucru devine din ce în ce mai popular, așa că este posibil ca mai multe companii din țară să îl implementeze în viitor, conform Monden .