Infofinanciar > Info > Românii primesc un avertisment din partea ANM. Sunt în vigoare un cod galben și unul portocaliu
Info

Românii primesc un avertisment din partea ANM. Sunt în vigoare un cod galben și unul portocaliu

Românii primesc un avertisment din partea ANM. Sunt în vigoare un cod galben și unul portocaliu
Sursa foto: arhiva companiei

Începând cu ziua de luni, 3 iunie, și până marți, 4 iunie, la ora 3:00, cea mai mare parte a României va intra sub avertizări de cod galben și portocaliu. Acestea vizează instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prevăzute averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

În București, temperaturile maxime de luni, 3 iunie, vor fi cuprinse între 33 și 34 de grade. În plus, în cea de-a doua parte a zilei sunt anunțate vijelii și grindină.

În intervalul 3 iunie, ora 12:00 și 4 iunie, ora 03:00, este valabilă o avertizare de tip cod galben.

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, informează meteorologii.

De asemenea, tot de luni, de la 15:00, va intra în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Va fi în vigoare tot până marți, la ora 03:00, informează news.ro