Infofinanciar > Info > Românii care vor beneficia de taxe mai mici. Statul acordă o reducere de 50%
Info

Românii care vor beneficia de taxe mai mici. Statul acordă o reducere de 50%

Românii care vor beneficia de taxe mai mici. Statul acordă o reducere de 50%
Sursa foto: Arhiva companiei

A fost depusă o inițiativă legislativă care prevede acordarea unei reduceri de 50% pentru taxa serviciilor publice de salubrizare și apă potabilă din rețeaua publică. Acest lucru va fi valabil pentru românii care locuiesc în localitățile din Munții Apuseni.

Legislația aflată deja în vigoare prevede reduceri de 50% doar pentru cetățenii din anumite localități din Rezervația Biosferei „Delta Dunării”. Însă, prin noua inițiativă legislativă, vor beneficia de această reducere și cei care locuiesc în zona Munților Apuseni.

Măsura senatorilor PSD vizează eliminarea nedreptăților și asigurarea unor măsuri egale.

Totodată, senatorii au precizat că această reducere de 50% din taxă va conduce la un nivel de trai mai bun pentru oamenii din Munții Apuseni. Camera Deputaților este for decizional în acest caz, iar Senatul este prim for sesizat, potrivit MediaFLUX.ro