Infofinanciar > Info > Zi importantă pentru Romgaz. Compania listează prima emisiune de obligațiuni la BVB
Info

Zi importantă pentru Romgaz. Compania listează prima emisiune de obligațiuni la BVB

Zi importantă pentru Romgaz. Compania listează prima emisiune de obligațiuni la BVB
Sursa foto: Arhiva companiei

Pe parcursul zilei de marți, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Romgaz organizează un eveniment de listare a primei emisiuni de obligațiuni.

Este vorba despre o valoare totală a listării de 500 de milioane de euro. Aceasta este realizată de cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale de la noi din țară. Compania este admisă la tranzacționare pe BVB și pe Bursa din Londra (LSE). Acționarul său principal este Statul român care aduce o participație procentuală de 70%.

Compania prezintă o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale. Începutul ei a fost marcat acum mai bine de o sută de ani, respectiv în 1990.

În 2022, Romgaz a devenit acţionarul unic al Romgaz Black Sea Limited. Situația a venit ca urmare a finalizării unei tranzacții de achiziție și a unui transfer important, respectiv toate acțiunile emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, conform g4media.