Infofinanciar > Info > Romgaz vrea să exploateze gazele din Caragele. Ce înseamnă asta pentru România
Info

Romgaz vrea să exploateze gazele din Caragele. Ce înseamnă asta pentru România

Romgaz vrea să cumpere furnizarea de gaze și electricitate
Credit imagine: antena3.ro

„Studiu de solutie si studiu de fezabilitate pentru exploatarea sondelor de gaz – condensat din structura Caragele – zonele Rosetti si Damianca”, a anunțat Romgaz. Acest contract are o valoare de 3 milioane de lei, iar compania care se specializează în exploatarea gazelor naturale din România așteaptă până la data de 2 aprilie oferte de la firmele interesate.

Caragele este unul dintre cele mai ample zăcăminte de mare adâncime de pe suprafața României. Totodată, el nu a fost până acum exploatat la capacitate. Rezervele sale potențiale sunt de până la 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Intențiile exploatatoare ale Romgaz

Compania Romgaz a făcut public un caiet de sarcini al licitației care vizează Caragele:

„De importanță deosebită se consideră a fi zona adâncă de pe Caragele (zăcăminte de mare adâncime situate la cca. 4.000 m, de vârsră mezozoic), descoperite în urma săpării sondelor 55 Damianca și 77 Rosetti. Prin intermediul acestor sonde s-au obținut în timpul testelor de producție debite industriale de circa 0,11-0,22 milioane Stmc/zi/sg gaze și 14-59 t/zi/sd condensat. Din cele două sonde menționate, doar 77 R are infrastructura de suprafață realizată și a fost pusă în exploatare începând cu decembrie 2019”, se arată în acest caiet, care a fost citat de publicația economica.net.

În ianuarie 2020, compania românească de exploatare a gazelor naturale a anunțat începerea lucrărilor în zona Caragele, prin sonda 77 Rosetti. Într-un comunicat de presă din acea perioadă, Romgaz a spus că are în vedere „analizarea tuturor datelor obținute în urma progranului de cerecetare desfășurat la sondele 77 Rosetti și 55 Damianca (analize fluide, analize PVT, aparametri dinamici exploatare) în vederea identificării soluției tehnico-economice optime pentru realizarea infrastructurii de suprafață necesară procesării fluidelor de zăcământ extrase. La nivel conceptual, această soluție de dezvoltare-exploatare a zonelor menționate ar presupune (fără a se limita la acestea) realizarea a două grupuri tehnologice noi (Grup 1 Rosetti, Grup 1 Damianca), precum și creșterea capacității actule de transport și livrare fluide extrase”.

Potențialul din zona Caragele

În același comunicat se arată că prin sonda 77 Rosetti, gigantul gazelor naturale românești a declarat că potențialul zilnic de exploatare se ridică la 1.500 barili echivalent petrol.

„Lucrările de explorare și dezvoltare în această zonă vor continua într-un ritm susținut, pentru creșterea potențială a volumului resursei estimate, precum și pentru valorificarea acesteia. Concomitent, Romgaz a intensificat exploatarea în zona de adâncime medie a structurii Caragele, prin introducerea în producție a două noi sonde, cu un debit zilnic mediu de peste 1.000 boe”, se mai arată în comunicatul transmis de Romgaz.

Amintim că această companie are cel mai mare potențial de exploatare dintre companiile românești, raportând anual 5 miliarde de metri cubi gaze.