Roxana Botea are 17 ani în industria farmaceutică, dintre care mai mult de jumătate în roluri internaționale. De curând, a împlinit un an în funcția de Country Director Johnson&Johnson Innovative Medicine România.
Roxana Botea a fost aleasă, anul acesta, ca membru în Consiliul Director al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România) și președinte al Comitetului de Sănătate al acesteia, pentru un mandat de doi ani. Acest nou rol se adaugă celor de membru în Consiliului Director al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și al Junior Achievement Romania.
Cuvânt-cheie: terapii inovatoare
„Prin aceste poziții de leadership și împreună cu echipa mea, contribuim la creșterea calității vieții pacienților români și la viitorul eco-sistemului de sănătate din România, prin inovație, digitalizare, progres și excelență“, declară Roxana Botea pentru Capital.
„De altfel, la Johnson&Johnson, toate eforturile noastre sunt dedicate pacienților. În ultimul an, în România, proiectele noastre s-au concentrat pe creșterea accesului pacienților români la terapii inovatoare, care acoperă arii medicale importante: oncologia, imunologia, hematologia, psihiatria și neuroștiințele, hipertensiunea pulmonară. În 2023, am avut șase produse și indicații lansate, anul acesta vom avea două produse noi, iar pentru 2025, ne pregatim să lansam în România încă patru noi medicamente compensate integral“, ne dezvăluie Country Directorul Johnson&Johnson.
Marile provocări ale carierei
Pentru Roxana una dintre cele mai mari provocări personale a fost legată de plecarea din țară pentru o schimbare în carieră. „Îmi doream o experiență internațională, dar, în același timp, eram conștientă de provocările pe care le presupunea – adaptarea la un mediu nou, mai puțin timp cu familia și prietenii. M-a ajutat mult susținerea necondiționată de acasă.“, subliniază Roxana.
Tot în carieră, o altă provocare a fost când Roxana a avut ocazia de a trece de la un rol local la unul într-o echipă globală. „Am o preferință naturală pentru lucrul direct cu oamenii și mă motivează să văd impactul direct al acțiunilor noastre, interacțiune firească în echipe mai mici. Un rol global, în schimb, presupune navigarea într-o matrice cross-funcțională complexă și utilizarea de abilități de leadership prin influență, cu impact în strategii și planuri pe termen mediu și lung“, punctează Country Directorul Johnson&Johnson.
Proiecte cu impact major
Știm deja, misiunea Johnson&Johnson este să îmbunătățească accesul pacienților la medicamente inovatoare. Mai sunt însă și altele.
„Avem câteva proiecte-cheie pentru asigurarea unui sistem de sănătate sustenabil –Anul acesta, derulăm cea de-a șasea ediție a proiectului WiSTEM²D – Women in Science, Technology, Engineering, Mathematics, Manufacture and Design. Până acum, proiectul desfășurat de voluntari Johnson&Johnson a ajuns la peste 45.000 de elevi și profesori din țară“, arată Botea.
Printre inițiativele strategice ale companiei se numără parteneriatul cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București (UMFCD), alături de care este implementat și proiectul Hackathon4Health. Este cel mai important hackathon pe teme de sănătate din România, un proiect anual menit să accelereze progresul și inovația în domeniul sănătății digitale, după cum ne spune Roxana Botea.