În decurs de 10 ani, Roxana Mînzatu a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, ministrul Fondurilor Europene, secretar de stat în subordinea prim-ministrului României, europarlamentar, iar în prezent este nominalizarea României la funcția de comisar european. Pentru realizările sale notabile, Roxana Mînzatu fost însă și una dintre personalitățile feminine incluse în ediția din acest an a Topului 100 femei de succes din România, ocazie cu care a acordat revistei Capital un interviu în exclusivitate.
Parcursul ascendent înregistrat de Roxana Mînzatu în ultimii ani are în spate multă muncă. Dar și numeroase provocări pe care a trebuit să le depășească încă din copilărie.
„Eu însămi îmi sunt propria provocare, dintotdeauna. Încă din școală m-am confruntat cu sindromul impostorului. Chiar și când nu știam că așa se cheamă. Nu am crescut cu o mentalitate a încrederii în sine, a stimei de sine, dimpotrivă. Educația mea a fost bazată pe ideea de a munci mult pentru a demonstra că meriți un loc de muncă, o promovare, că… meriți! Mama îmi spunea des, că dacă învăț, nu voi ajunge și eu la… «mătură». Deși munca mea a dat rezultate bune sau foarte bune, totuși, mărturisesc că adesea am gândit că nu sunt suficient de pregătită, de eficientă, de merituoasă. Asta a dus la ezitări, la oportunități ratate. Cert este că am găsit mereu calea de a pune punct și de a o lua de la capăt, cu noi joburi, noi provocări profesionale”, ne-a declarat în exclusivitate Roxana Mînzatu.
În cariera sa a păstrat însă constant un „fir roșu” – lucrul cu fondurile europene. Fie în mediul privat, fie în cel public, fie în cel neguvernamental, chiar. „Acest fir roșu mi-a construit, în timp, credibilitate. Dar cel mai important – încrederea în mine însămi.”, subliniază Roxana Mînzatu.
Munca înainte de toate
Programul de zi cu zi înseamnă multă muncă, dar și numeroase deplasări în țară. Din acest motiv, trenul a devenit al doilea birou pentru Roxana Mînzatu.
„Nicio zi nu seamănă cu alta și presupune multe călătorii. Mai ales că, deși eu activez profesional în Capitală, am familia în Brașov – soțul și pe mama mea în vârstă de 89 de ani care locuiește cu noi –, unde revin săptămânal sau chiar de două ori pe săptămână. Ziua mea de lucru începe cu partenerul de nădejde, un cappuccino decofeinizat. Fie dimineața, în micul birou de la etajul 4 din Palatul Victoria. (La momentul realizării interviului, Roxana Mînzatu ocupa funcția de secretar de stat în subordinea prim-ministrului României – n.r.) Sau direct la ședințe sau evenimente. Plec des în deplasări în țară, iar trenul îmi este al doilea birou, câtă vreme am cu mine laptopul și telefonul conectat la Internet”, ne-a declarat fostul secretar de stat.
Un job solicitant, care presupune un efort zilnic constant. Și care nu are un program fix, deoarece continuă mult după cele opt ore standard.
„A fi secretar de stat nu este un job cu un program constant. Este, până la urmă, un rol de demnitate și reprezentare publică care presupune să răspund din mers diferitelor solicitări. Fie că ele vin de la premier sau de la colegii din Guvern, fie că vin de la partenerii din mediul privat sau neguvernamental. În realitate, ca în aproape orice altă profesie, nu mă dezbrac de rolul profesional nici chiar când ajung acasă. Rămâne cu mine oriunde aș fi, la un click distanță – pe telefon, Whatsapp, pe rețele sociale sau prin email”, precizează Roxana Mînzatu.
Familia, un element esențial
Evoluția profesională a actualului candidat al României la funcția de comisar european a fost marcată influențată de experiența copilăriei. O perioadă gri și tristă, marcată de sărăcie.
„Eu, ca mulți alții din generația mea, generația anilor ‘80 din România, am fost profund motivată de ideea de a ieși din sărăcie și dintr-o existență gri, tristă. Mama avea 45 de ani când m-am născut. Așa încât am crescut și cu părinți care aveau deja vârsta unor bunici. Mama a lucrat ca femeie de serviciu după nașterea mea. Și îmi aduc perfect aminte zilele în care o însoțeam la birourile unde făcea curățenie. Am, și astăzi, un imens respect pentru toți oamenii care ne asigură curățenia tocmai pentru că am trăit cu mama acei ani de efort și, de multe ori, de umilință. Am avut o copilărie și o adolescență marcate de lipsuri materiale, fără vacanțe sau excursii, marcată de vârsta înaintată a părinților”, relatează Roxana Mînzatu.
În acest context dificil, școala a fost o adevărată „evadare”. Dar care a fost și ea marcată de ideea de a munci mai mult.
„Ca o evadare, poate, am iubit școala și timpul petrecut acolo. De mică am prețuit ideea de a învăța un pic mai mult. De a munci un pic mai mult decât cel de lângă mine. Pentru că am avut nevoie nu doar să îmi câștig existența, dar și să ofer părinților mei confortul pe care ei nu au avut cum să ni-l ofere. Primul meu job mi-a permis să iau un credit prin care am cumpărat centrală și tot sistemul de calorifere. Și am avut, pentru prima dată, apă caldă la robinet”, rememorează interlocutorul nostru.
Fratele, modelul de viață
Evoluția sa a fost influențată de modelul pe care și l-a luat. Iar acesta provine tot din familie.
„Este fratele meu mai mare, Sorin. Care, deși plecat de lângă noi de când eu eram mică, este mintea sclipitoare a familiei noastre. Dar și cel care ne-a mai sprijinit, material, în anii când eu eram elevă de gimnaziu sau liceu, iar părinții erau deja pensionari. După ce a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității din București și a cochetat cu jurnalismul în capitala postdecembristă, în 1991 Sorin a plecat în Marea Britanie pentru a lucra la BBC. Iar în 1992 a început un masterat la Universitatea Tufts din Boston, SUA”, ne-a relatat Roxana Mînzatu.
În prezent, Sorin Adam Matei este prodecan al colegiului de arte liberale la Universitatea Purdue din Indiana. A scris mai multe cărți în limba română printre care „Boierii Minții”, „Idei de Schimb”, „Idolii Minții”.
„Una peste alta, chiar dacă am trăit condițiile complicate, austere, ale anilor ‘80-‘90 păstrez o recunoștință uriașă părinților mei. Care, în ciuda educației lor limitate și a vieții grele pe care au dus-o, ne-au ajutat să studiem. Și ne-au încurajat să țintim dincolo de mediocritate”, mai precizează europarlamentarul.
Nu există rețete pentru succes
Realizarea unui echilibru între viața personală și cea profesională reprezintă pentru Roxana Mînzatu un deziderat greu de atins. Programul încărcat și deplasările numeroase nu îi lasă mult timp liber la dispoziție.
„Petrec, din păcate, destul de mult timp departe de familie și de casă. Am fost întotdeauna recunoscătoare pentru soțul meu, care mă susține și mă înțelege. Mă încurajează în povestea profesională incredibilă pe care am avut șansa să o parcurg. În plus, amândoi avem grijă să punem timp deoparte pentru a merge la cinematograf. Sau pentru o mica drumeție în doi sau cu prietenii, acasă, la Brașov, acolo unde aceste activități ne sunt foarte la îndemână. De altfel, sunt mulți ani de când avem în rutină să urcăm și coborâm pe jos distanța dintre Brașov și Poiana Brașov pe un traseu tot mai popular numit «Drumul vechi»”, explică Minzatu.
La finalul interviului, am întrebat-o pe interlocutoarea noastră care este rețeta sa pentru succes. Răspunsul a fost prompt și categoric: „Nu există rețete. Și, dacă îmi permiteți, în nici un caz nu există rețetă pentru succes. Eu cred că definiția succesului diferă nu doar de la om la om, diferă chiar și la același om, în diferite etape ale vieții sale. Eu cred că povestea fiecăruia este marcată de familie, de temperament, de șansă și de oamenii care îl influențează. Și, esențial, de locul și de timpul în care trăiește”, a concluzionat Roxana Mînzatu.
Care ne-a mai mărturisit pe final că se regăsește într-un dicton – „Omul sfințește locul!” și un refren – „Love is the answer!”,
