Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ucraina, Oleksiy Vadaturskyi, a murit în locuința sa din Mykolaiv, împreună cu soția sa, Raisa Vadaturska, la 31 iulie 2022, în urma unei lovituri directe cu rachetă în timpul unui bombardament aerian rusesc.
Conform Kyiv Post, Vadaturskyi a fost prezentat pe coperta din 2021 a revistei Forbes Ucraina, care a estimat averea sa la 430 de milioane de dolari, clasându-l pe locul 24 în topul celor mai bogați ucraineni. Nibulon ocupă locul 20 în topul celor „100 cele mai mari companii din Ucraina”, cu o cifră de afaceri anuală de 25,8 miliarde UAH.
Potrivit lui Vitaly Kim, șeful Administrației militare regionale din Mykolaiv, acesta a fost cel mai puternic bombardament pe care l-a suferit orașul în timpul întregului război, cu aproximativ 40 de lovituri de rachetă. Consilierul prezidențial Mykhailo Podolyak a subliniat că moartea omului de afaceri a fost o crimă intenționată.
„Vadaturskyi era unul dintre cei mai mari fermieri din țară, o persoană cheie în regiune și un mare angajator. Lovirea precisă a rachetei, nu doar în casă, ci într-o anumită aripă – dormitorul – nu lasă nicio îndoială cu privire la ghidarea și ajustarea impactului. Încă o dată: Vadaturski a fost făcut o țintă specifică”, a subliniat Podolyak.
Propagandiștii ruși își freacă mâinile de bucurie
Nibulon are participații considerabile în agricultură, tehnologie și construcții navale. Înființată în 1991, compania a transportat un număr record de 4,15 milioane de tone de mărfuri diverse pe râurile ucrainene. Este cel mai mare operator de capacități de elevatoare din Ucraina și al doilea exportator de cereale, cu venituri de 1,5 miliarde de dolari, folosind o flotă construită în propriul șantier naval de 82 de barje, remorchere și macarale plutitoare.
Fostul deputat al poporului Ihor Mosiychuk notează că omul de afaceri decedat dezvolta modalități alternative de a exporta cereale ucrainene pe piața externă, ocolind porturile blocate din Odesa.
Propragandista rusă Margarita Simonyan a reacționat la moartea lui Vadaturski, susținând că omul de afaceri a sponsorizat armata ucraineană. Simonyan, redactor-șef al canalului RT și al agențiilor Sputnik și Rossiya Segodnya, a declarat că moartea lui Vadatursky este „denazificarea în acțiune”.
De asemenea, ea a susținut că are informații potrivit cărora omul de afaceri se opune cu tărie Rusiei și refuză în mod fundamental să lucreze cu companii rusești. Ea a susținut că Vadaturski „era omul lui Poroșenko” și „simțea ostilitate” președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmând că moartea sa a avut loc la „ordinul personal al oficialilor” din biroul președintelui.