Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia amenință Occidentul! „Consecințele vor fi resimțite de toată lumea”
Lumea la zi

Rusia amenință Occidentul! „Consecințele vor fi resimțite de toată lumea”

Rusia amenință Occidentul! „Consecințele vor fi resimțite de toată lumea”
Credit imagine: bzi.ro

Rusia pune Occidentul la zid. Oficialii de la Kremlin au declarat că statele occidentale au început un “război hibrid total” împotriva lor. Potrivit declarațiilor acestora, acțiunile Occidentului au declanșat o „explozie de rusofobie din epoca de piatră”.

Occidentul ”ne-a declarat un război hibrid total şi este greu de prezis cât va dura totul”, a afirmat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, avertizând că, fără excepţie, ”consecinţele vor fi resimţite de toată lumea”.

Lavrov a făcut aceste comentarii în timpul unei reuniuni la Moscova a Consiliului pentru politică externă şi de securitate pro-Kremlin, potrivit agenţiei de presă Interfax.

Rusia vs Occident

Rusia a făcut tot ce a putut pentru a evita o confruntare directă cu Occidentul, a afirmat Lavrov, adăugând că Moscova a acceptat acum provocarea, pentru că s-a obişnuit de mult timp cu sancţiunile.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunţat că trupele sale au bombardat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă mai multe posturi de comandă ucrainene şi două depozite de muniţii în regiunea Doneţk.

În cursul atacurilor, aproximativ 23 de unităţi militare au fost scoase din acţiune şi până la 100 de combatanţi ucraineni au fost ”distruşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov. Niciuna dintre afirmaţii nu a putut fi verificată în mod independent.

Ucrainenii au raportat că forţele ruseşti şi-au reluat bombardamentele asupra zonei industriale din Mariupol în timpul nopţii, în ciuda eforturilor ucrainene de a negocia o soluţie pentru cei rămaşi în uzina siderurgică Azovstal din oraş, acum în mare parte distrusă.

„Politicienii occidentali ar trebui să înțeleagă că eforturile lor de a izola țara noastră sunt în zadar”, a spus Serghei Lavrov.

Ucraina câștigă teren

Declarația sa vine în condițiile în care invazia din Ucraina a ajuns în a 80-a zi, dar Rusia pierde tot mai mult teren.

Ucraina a eliberat până acum peste 1.000 de localități ocupate de ruși, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, adăugând că eliberarea graduală a regiunii Harkov arată că nu vor lăsa niciun teritoriu inamicului. Oficialii din Harkov spun că forțele ruse se retrag din Harkov și că trupele ucrainene au lansat o contraofensivă la Izium.