Evgheni Prigojin, supranumit de către presă „Bucătarul lui Putin” a primit acum o responsabilitate foarte mare din partea liderului rus. Acesta va trebui să recruteze personal combatanți din cadrul închisorilor ruse pentru armata de mercenari. Este cunoscut faptul că grupul Wagner, condus de Prigojin, mai este numit și „armata privată a lui Putin”.
Grupul Wagner este acuzat de foarte multe surse ca având atitudini și abordări teroriste, scrie antena3.ro. Această organizație paramilitară condusă de Evgheni Prigojin are o sumbră reputație în jurul lumii. Membriilor săi li s-au adus acuze de-a lungul timpului privind acte de tortură, omoruri în masă și jafuri în țări devastate de război. În acestv sens, oficialii de la Kremlin s-au delimitat public de fiecare dată față de Grupul Wagner.
„Tâlhari și hoți”
Acuzații grave ies în aceste momente la suprafață referitor la Grupul Wagner. Asta mai ales după ce doi deținuți, din Iaroslavl și Tula (regiuni ale Rusiei), au relatat cum în penitenciarele în care stăteau a venit un șef al companiei private Wagner. Acestora li s-ar fi oferit atât libertatea, cât și bani în schimbul participării la războiul împotriva Ucrainei.
„Ne-a spus că reprezintă grupul Wagner și are autoritatea de a ne invita să participăm la război. Purta Steaua Rusiei la piept”, a explicat unul dintre prizonierii cu regim închis din regiunea Iaroslavl. „Întâlnirea a avut loc pe 1 august, când „am fost scoși cu toții la terenul de paradă, inclusiv persoanele cu handicap. Cel care a vorbit era păzit de alți 7 agenți. Patru se aflau lângă el, alți patru, mai în depărtate”, a adăugat acesta.
„Căutați-mă pe Google”
În cadrul întâlnirii cu posibilul șef de la Wagner, deținutul estimează că s-au adunat 1.500 de oameni. Acestora li s-ar fi spus că „al treilea război mondial se desfășoară în prezent”, iar ei pot participa de partea Federației Rusie, de parte țării lor.
Deținutul de la Iaroslavl a adăugat faptul că, cel care a venit în vizită la penitenciar, În momentul în care a fost întrebat cine este, ar fi răspuns: „Căutați-mă pe Google mai târziu, sigur mă găsiți!” „Sunt 1.000% sigur că a fost Prigojin!”, a spus deținutul.
Problemele lui Prigojin
Evgheni Prigojin, în vârstă de 61 de ani, este cunoscut la nivel internațional de către sacțiuni din partea unor mari forțe informaționale. Acesta este acuzat că controlează o rețea obscură de entități. Numele „bucătarului lui Putin” a apărut recent într-o investigație a televiziunii americane CNN care arăta că este cel mai important pion într-un plan prin care Rusia ar jefui aurul din Sudan.