În condițiile în care aproape toți opozanții Kremlinului au fost deja încarcerați sau în exil, iar instituțiile de presă liberale și grupurile pentru drepturile omului au fost forțate să se închidă, s-ar fi putut crede că anii de represiune din Rusia și-au atins obiectivul.
Dar, în decurs de doar trei săptămâni, serviciile de securitate și instanțele din Rusia au depășit mai multe noi praguri în campania lor de distrugere a dușmanilor, spionilor și trădătorilor percepuți. Arestarea la 29 martie a reporterului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal a reprezentat un avertisment înfricoșător pentru puținii jurnaliști occidentali rămași în Rusia cu privire la riscurile de a călători, de a vorbi cu sursele și de a-și face pur și simplu meseria.
Ultima dată când Moscova a reținut un jurnalist american pentru presupus spionaj – o acuzație pe care Gershkovich, ziarul său și guvernul american o resping cu tărie – a fost în 1986, când țara se afla încă sub regimul comunist sovietic.
Apoi, luni, politicianul de opoziție Vladimir Kara-Murza a fost încarcerat pentru trădare și răspândirea de „informații false” despre războiul Rusiei în Ucraina. Sentința sa de 25 de ani de închisoare a fost de trei ori mai lungă decât oricare alta impusă anterior pentru că s-a exprimat împotriva invaziei rusești. A doua zi, susținătorii lui Alexei Navalny, cel mai proeminent critic al președintelui Vladimir Putin, care ispășește o pedeapsă de 11 ani și jumătate pentru presupusă fraudă și sfidare a instanței, au declarat că acesta a fost bătut pentru prima dată de gardienii închisorii și că se confruntă cu noi acuzații care îi aduc încă cinci ani pentru că a zădărnicit autoritățile penitenciare. Kremlinul spune că nu are niciun cuvânt de spus în privința deciziilor instanțelor de judecată și că tratamentul lui Navalny este o chestiune care ține de serviciul penitenciar. Putin le-a spus rușilor că Occidentul încearcă să folosească trădătorii ca pe o „a cincea coloană” pentru a semăna discordie și, în cele din urmă, pentru a distruge Rusia.
De la jumătatea lunii martie, parlamentul rus a extins, de asemenea, legile de cenzură cu privire la ceea ce pot spune oamenii despre forțele sale armate și a votat pentru extinderea pedepsei pentru trădare la închisoare pe viață în loc de 20 de ani.
Tatăl unei fetițe ruse care a desenat o imagine împotriva războiului a fost condamnat la doi ani de închisoare și reținut în Belarusul vecin atunci când a încercat să fugă. Săptămâna aceasta, un alt politician de opoziție, Ilya Yashin, a pierdut apelul împotriva unei sentințe de 8 ani și jumătate pentru răspândirea de „informații false” despre forțele armate. „Există o mișcare către un adevărat tip de regim totalitar. Era deja perceptibilă în urmă cu un an și jumătate, dar acum a devenit la scară largă”, a declarat Nicolas Tenzer, senior fellow la Centrul pentru analiza politicilor europene și prieten personal al lui Kara-Murza.
Mandatul de arestare
Tendința s-a accelerat de la 17 martie, când Putin a fost acuzat de crime de război de către Curtea Penală Internațională. Deși respins de Rusia ca fiind nul din punct de vedere juridic, având în vedere că nu este membră a CPI, mandatul de arestare a evidențiat faptul că Putin nu mai are cale de întoarcere – și, prin urmare, nu mai are nimic de pierdut – în ceea ce privește relațiile cu Occidentul.
„Se pare că lui Putin chiar nu-i pasă de ceea ce gândește Occidentul… El vrea doar să meargă până la capăt în represiunea și în războiul său”, a declarat Tenzer într-un interviu telefonic.
Maria Alyokhina, membră a grupului punk feminist Pussy Riot, care a petrecut aproape doi ani într-o colonie penală din Rusia pentru că a protestat împotriva Kremlinului, a descris tratamentul aplicat lui Navalny și Kara-Murza drept „sadism pur” din partea lui Putin și a autorităților.
„Ei sunt într-un război și pierd războiul. Și sunt supărați din această cauză. Se răzbună, din neputință, din frică, din furie, din combinația tuturor acestor lucruri. Nu cred că în acest sens se vor opri”, a declarat ea pentru Reuters.
„Probabil că vă gândiți că mai rău de atât nu se poate, dar se poate”.