Rusia continuă o „campanie de sabotaj uluitor de nesăbuită” în Europa, afirmă șeful serviciului britanic de informații externe. Scopul este de a descuraja țările să sprijine Ucraina.
Președintele Zelenski a discutat cu liderii NATO, premierul britanic și cancelarul german. Obiectivul este un răspuns comun la atacurile rusești. Ministrul ucrainean de Externe cere NATO să invite Ucraina să adere chiar la reuniunea de la Bruxelles.
Un nou atac cu drone a lovit Kievul noaptea trecută. Pagubele sunt semnificative, iar localnicii ajută la stingerea incendiilor.
„Pentru că sporesc atacurile în zona Kievului, armata ucraineană, extrem de îngrijorată de situație, a trimis unități întregi cu misiunea specifică de a apăra capitala. Problema este că nu sunt doar câteva drone care trebuie oprite, așa cum erau în trecut; acum, numărul lor ar putea ajunge la ordinul sutelor”, explică Stuart Ramsay de la Sky News.
Rușii vizează infrastructura energetică a Ucrainei. „Desigur că mi-e frică, cui nu-i este frică… Nu te poți pregăti cumva pentru asta”, spune un muncitor ucrainean.
Pe front, rușii susțin că au cucerit noi sate din Donețk. Ucrainenii au răspuns cu atacuri cu drone, provocând un incendiu la un depozit de produse petroliere din Rusia.
Putin laudă noua rachetă Oreșnik și se declară dispus la dialog cu Washingtonul, potrivit Știrile ProTV.