Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia fentează din nou sancțiunile! Mecanismul importurilor paralele dezvăluit de vicepremierul Denis Manturov
Lumea la zi

Rusia fentează din nou sancțiunile! Mecanismul importurilor paralele dezvăluit de vicepremierul Denis Manturov

realitatea.net
FOTO: realitatea.net

Denis Manturov ministrul rus al Industriei și Comerțului a anunțaa în cursul zilei de luni faptul că firmele rusești pot include anumite băuturi alcoolice pe lista importurilor paralele până finalul lunii septembrie, potrivit Interfax.

”Dacă se întâmplă înaintea Anului Nou atunci deja este inutil să le pornești, nici nu vor avea timp să se aprovizioneze. Prin urmare, cred că înainte de sfârșitul lunii poți lua o decizie echilibrată – da, nu, sau alte poziții” susține demnitarul.

Manturov a subliniat că publicarea proiectului nu reprezintă poziția ministerului în această problemă, ci o oportunitate de a lansa o discuție între agenții și de a elabora o soluție unitară. Manturov a mai spus că nu a auzit de discuții privind includerea importurilor paralele de alimente. „Nu am auzit”, a spus el. „În opinia mea, cu siguranță nu avem o lipsă de produse alimentare”.

Rusia poate fenta sancțiunile cu ajutorul mecanismului de importuri paralele

„Noi avem un rol tehnic, mă refer la faptul că colegii de la Asociația Societăților Comerciale au depus cererea respectivă ținând cont de sărbătorile de Anul Nou care se apropie, iar noi de obicei avem sărbători de Anul Nou, ele depășesc apoi toate celelalte sărbători. După cum spun ei, vor să reîmprospăteze sortimentul cu acele produse tradiționale care au fost întotdeauna pe rafturi. În același timp, autoritățile federale au poziții diferite, așa că noi jucăm rolul de moderator în acest caz. Adică, o punem în discuție, toată lumea ar trebui să ajungă la un numitor comun și apoi se va lua o decizie” a ținut să precizeze oficialul rus.

Madurov care mai ocupă și funcția de vicepremier al Rusiei a confirmat speculațiile conorm cărora autoritățile rusești nu au de gând să introducă o cerință obligatorie adresată comercianților mici și piețelor de a identifica marfurile importate ca parte a importurilor paralele. Acesta a declarat că ”Nu aș face asta. De ce? Pentru că dacă vorbim de controlul calității, atunci importurile paralele sunt supuse controlului calității la fel ca importurile tradiționale sau producția internă”.

Ministerul rus al Industriei și Comerțului a postat un proiect de modificare a listei de bunuri și mărci care pot fi importate în Rusia cu ajutorul mecanismului de import paralel, inclusiv o serie de băuturi spirtoase de mărci celebre – vin, vinuri spumante, coniac, whisky, lichioruri și altele, potrivit digi24.ro

Lista propusă de minister include, printre altele, Martini, Moёt, Canti, Cinzano, Hennessy, Remy Martin, Jameson, Johnnie Walker, aproximativ 90 de mărci în total. În cazul în care documentul va fi adoptat, produsele unor producători precum Diageo, Beam Suntory, Edrington, William Grants & Sons, Bacardi, și alții pot fi importate în Rusia în cadrul importurilor paralele.

În ultima perioadă Rusia se confruntă cu probleme în producția de bere, materia primă, hameiul este importat, iar pe fondul sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană, industria în cauză nu mai poate asigura necesarul intern.