Rusia transportă în continuare către Siria cerealele pe care le fură din Ucraina. Conform unor imagini din satelit, o navă rusească a ajuns în portul Latakia, această fiind încărcată cu cereale despre care se crede că ar fi fost furate din fermele ucrainiene, potrivit celor de la CNN. Acest lucru s-a întâmplat de două ori în ultima lună.
Matros Pozynich este una dintre cele trei nave care au încărcat cereale în portul Sevastopol din Crimeea din momentul în care Rusia a început invazia din Ucraina. Aceasta a putut fi văzută ultima dată la Sevastopol, pe data de 19 mai. A fost urmărită traversând strâmtoarea Bosfor, navigând spre sud, de-a lungul coastei din Turcia, conform Antena 3.
Câte tone de cereale a confiscat Rusia de la fermele din Ucraina
Conform estimărilor, această ambarcațiune poate să transporte în jur de 30.000 de tone de cereale. Mediafax precizează faptul că, nava soră a lui Matros Pozynich a fost și ea încărcată cu cereale la Sevastopol în ultimele 14 zile.
CNN a făcut public faptul că au fost văzute mai multe convoaie de camioane care duceau cereale din fermele și silozurile din zona de sud a Ucrainei în Crimeea. Autoritățile de la Kiev au estimat că, de cânc a început luna mai, în zonele ocupate, trupele din Rusia au confiscat mai mult de 400.000 de tone de cereale.
Aceste furturi de cereale pun în pericol recolta din acest an din Ucraina, acest stat fiind unii dintre principalii producători de cereale din lume. Pentru Rusia, cerealele reprezintă o marfă foarte atractivă. Costul unei tone de grâu este aproximativ de 400 de dolari pe piețele mondiale, crescând brusc în anul în curs.
Putin a vorbit despre problema cerealelor, spunând că Rusia este dispusă să ofere ajutor pentru un export „fără obstacole” al acestui aliment din Ucraina. În cadrul unui comunicat, Kremlinul transmite următorul lucru: „Rusia este dispusă să ajute la găsirea opţiunilor pentru un export fără obstacole al cerealelor, inclusiv al cerealelor ucrainene din porturile situate la Marea Neagră.”.
Ce spune Vladimir Putin despre această problemă
Conform lui Vladimir Putin, problemele legate de livrările de alimente au fost cauzate de o „politică economică şi financiară eronată a ţărilor occidentale, precum şi de sancţiunile antiruse”. Din acest lucru rezultă că ar trebui ca sancțiunile împotriva Rusiei să fie ridicate.
Din cauza acestui război, Ucraina, unul dintre cei mari exportatori de cereale, cu precădere grâu și porumb, vede cum producția ei este blocată. De asemenea, Rusia, care este un alt nume important în zona cerealieră, nu poate să își vândă producția din cauza sancțiunilor primite din zona financiară și cea logistică. Adunat, cele două țări aflate în conflict, generează o treime din producția de grâu la nivel mondial. Acest lucru cauzează temeri în ceea ce privește o criză extrem de gravă care va fi resimțită de toate statele din lume, mai ales de către țările sărace.