Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia hotărăște reluarea acordului cu privire la exporturile de cereale din Ucraina! Putin nu promite că este o decizie finală
Lumea la zi

Rusia hotărăște reluarea acordului cu privire la exporturile de cereale din Ucraina! Putin nu promite că este o decizie finală

cereale
sursa foto: gazeta de sud

Rusia s-a alăturat încă o dată acordului care permite exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, dar președintele Vladimir Putin a avertizat că Moscova ar putea din nou să se retragă din acord, pe fondul presiunilor la nivel european.

Reluarea acestui acord, menit să atenueze temerile legate de insecuritatea alimentară la nivel mondial, a venit în contextul în care Washingtonul s-a declarat „din ce în ce mai îngrijorat” de faptul că Rusia ar putea folosi arme nucleare în campania sa din Ucraina.

Moscova a declarat sâmbătă că se retrage temporar din acordul privind cerealele, acuzând Ucraina că a folosit un coridor de transport maritim sigur stabilit în cadrul acordului pentru a lansa un atac cu drone asupra flotei sale din Marea Neagră, potrivit The Moscow Times.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a primit acum garanții suficiente din partea Kievului că nu va folosi coridorul maritim pentru a efectua astfel de atacuri asupra Rusiei.

Acordul este de o importanță critică în aprovizionarea cu cereale

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat decizia Rusiei de a relua participarea la acest acord, care a fost intermediat de ONU și Turcia în iulie și care permite inspecții comune ale navelor.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat pe Twitter că i-a mulțumit președintelui turc Recep Tayyip Erdogan pentru rolul său în menținerea acordului privind cerealele. Liderul ucrainean a salutat ulterior reluarea acestuia ca fiind „un rezultat diplomatic semnificativ pentru țara noastră și pentru întreaga lume”.

Putin a declarat că Rusia ar putea părăsi din nou acordul dacă Ucraina își încalcă garanțiile, deși Moscova nu va interveni în nicio livrare de cereale chiar dacă ar face acest lucru. Moscova a avertizat că ruta este periculoasă pentru transporturi fără participarea sa la acord, dar unele livrări din Ucraina au continuat luni și marți.

O sursă de securitate turcă a declarat că coridorul a fost deschis din nou de la ora 09:00 GMT, deși miercuri nu erau planificate plecări din Ucraina.

Adjunctul ministrului rus de externe Andrei Rudenko a declarat că Moscova nu a decis încă dacă va rămâne parte a acordului după 18 noiembrie. Acordul urmează să fie reînnoit la 19 noiembrie, dar prelungirea este o chestiune separată și această decizie va fi luată „ținând cont de toți factorii aferenți”, a declarat acesta, potrivit agenției de presă de stat RIA Novosti.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a cerut miercuri ca acordul să fie reînnoit, spunând că acest lucru „va injecta în cele din urmă și mai multă predictibilitate și stabilitate pe această piață și, cel mai important, va exercita o presiune descendentă asupra prețurilor” alimentelor la nivel mondial.

Acordul, supravegheat de Centrul Comun de Coordonare din Istanbul, a permis ca peste 9,7 milioane de tone de cereale și alte produse alimentare să părăsească porturile ucrainene.

Acest lucru a adus o ușurare mult așteptată la o criză alimentară globală declanșată de conflictul dintre Rusia și Ucraina, ambii mari exportatori mondiali de cereale.

Prețurile mondiale ale cerealelor, care au crescut vertiginos la începutul acestei săptămâni, au început să se relaxeze miercuri, după ce Rusia a anunțat că revine la acord, în ciuda îndoielilor privind viitorul acestuia.

Putin ceruse „garanții reale”, în timp ce Zelenski a cerut marți „o protecție fiabilă și pe termen lung” a coridorului.  Ministerul rus al Apărării a declarat că a obținut garanții scrise din partea Kievului.

Acesta a precizat că Ucraina a garantat „neutilizarea coridorului umanitar și a porturilor ucrainene determinate în interesul exportului de produse agricole pentru desfășurarea de operațiuni militare împotriva Federației Ruse”.

SUA se teme de posibilia utilizare a armelor nucleare în Ucraina

Casa Albă a declarat că discuțiile repetate ale oficialilor ruși despre posibila utilizare a armelor nucleare în Ucraina au făcut ca oficialii americani să fie îngrijorați că un risc ar putea deveni realitate.

„Am devenit din ce în ce mai îngrijorați de acest potențial pe măsură ce aceste luni au trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby.

Acesta a atras atenția și asupra faptului că, Coreea de Nord trimite o cantitate semnificativă de muniție de artilerie în Rusia sub acoperirea unor transporturi către țări din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord. El nu a confirmat totuși un raport al New York Times potrivit căruia oficiali militari ruși la nivel înalt au discutat recent când și cum ar putea folosi arme nucleare tactice pe câmpul de luptă.

Raportul, care a citat oficiali americani anonimi, a declarat că Putin nu a luat parte la discuții și că nu există niciun indiciu că armata rusă a decis să desfășoare aceste arme. Ministerul rus de Externe a declarat că „prioritatea principală” a lumii ar trebui să fie evitarea unei ciocniri între puterile nucleare.

„Suntem ferm convinși că în situația actuală dificilă și turbulentă – o consecință a acțiunilor iresponsabile și nerușinate care vizează subminarea securității noastre naționale – prioritatea principală este de a preveni orice ciocnire militară a puterilor nucleare”, se arată într-o declarație a Ministerului de Externe.